Agricultura prosperă la Sibiu
Peste 20 de milioane de euro au fost investiţi în judeţul Sibiu, din 2007 şi până în prezent, prin programul SAPARD. Alte peste 270 de milioane au fost atrase prin programele naţionale de dezvoltare rurală.

Peste 20 de milioane de euro au fost investiţi în judeţul Sibiu, din 2007 şi până în prezent, prin programul SAPARD. Alte peste 270 de milioane au fost atrase prin programele naţionale de dezvoltare rurală.

Instanța sibiană a decis că publicația Mesagerul de Sibiu și jurnalistul Ovidiu Scutelnicu nu i-au produs niciun fel de prejudicii de imagine fostului ministru al Economiei, Ion Ariton. Astfel, după șapte luni de proces, judecătorii au respins cererea prin care actualul senator de Sibiu solicita jurnaliștilor suma de 100.000 de lei, cu titlu de despagubiri pentru că i-ar fi denigrat grav onorarea și reputația.
Sibienii par a fi mulţumiţi de cardurile de credite oferite de diferite instituţii bancare. De la începutul anului şi până în prezent la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Sibiu nu s-a înregistrat nici o plângere în acest sens.
Ai aşteptat cu atâta nerăbdare vara pentru a te bucura de un bronz natural şi sănătos. Ce te faci însă când trebuie să te confrunţi şi cu efectele negative ale soarelui asupra pielii tale? Protecţia cu o loţiune cu filtru UV adecvat tipului tău de ten este esenţială, la fel cum şi tratamentele de după expunerea la soare au un rol important. Primul pas este curăţarea atentă a pielii cu un produs de curăţare cu Ph neutru. Nu folosi imediat după plajă loţiuni abrazive sau exfoliante. Chiar dacă nu te-ai confruntat cu arsuri solare, pielea este mai sensibilă şi se irită mult mai uşor.
Stresul, alimentaţia haotică şi lipsa de mişcare caracteristice epocii moderne au făcut ca majoritatea dintre noi să suferim de afecţiuni gastrointestinale într-o anumită perioadă a vieţii. Sindromul colonului iritabil înseamnă un cortegiu de simptome care nu te omoară, dar îţi pot transforma momente frumoase din viaţă într-unele penibile,Read More
Criticat de mulți sibieni, după ce a modernizat aeroportul pe datorie, Martin Bottesch explică: împrumutul nu e o povară pentru Consiliul Județean. Perioada neagră traversată de sistemul bancar nu afectează Sibiul, care returnează banii în condițiile convenite din 2007 Toate proiectele aflate în derulare sau a căror începere esteRead More
Municipalitatea a lansat procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de reabilitare a Căii Cisnădiei, care va fi finanţată din cel de-al treilea împrumut BERD. Firmele pot depune oferte până în data de 17 iulie. Durata execuţiei lucrărilor va fi de 12 luni, cu o perioadă de garanţie pentru lucrăriRead More
Investiţiile majore realizate în ultimii ani în comuna Păuca au crescut considerabil gradul de conform al locuitorilor, dar şi încrederea în administraţia locală. Într-o perioadă de criză, în care majoritatea lucrurilor au devenit incerte, comuna Păuca a reuşit să se dezvolte. Proiecte majore, precum este cel de apă şi canal,Read More
Dorel Martincu este viceprimar la Porumbacu de Jos din anul 2004. Este poate unul dintre singurii viceprimari care se poate lăuda, pe bună dreptate, că este specialist în atragerea de fonduri europene. Tocmai din acest motiv are proiecte curajoase pentru comuna sa. Toată lumea ştie căRead More
De la muzică şi dans, până la amenajări ale grădinii sau arta tatuajului, de la prezentări de modă şi până la concursuri pe motor, luna iunie se anunţă una foarte animată pentru Sibiu. (Sorin STANISLAV) „Fascinaţia grădinilor: de la Sibiul epocii baroc la Palatul Brukenthal de astăzi” se desfăşoară înRead More
Înainte de toate aş dori să mulţumesc tuturor locuitorilor comunei Orlat pentru înţelegerea şi cooperarea de care au dat dovadă pe perioada diferitelor lucrări de investiţii. De aproape opt ani Orlatul este într-un șantier continuu. Poate că unii se întreabă de ce doresc să continui activitatea la Primărie? M-am întors în urmă cu opt ani de la oraş, pentru totdeauna, cu gândul să construiesc nu să distrug în această comună, cum au făcut-o alţii, să contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor din Orlat, la schimbarea şi dezvoltarea comunei. Vreau să trăiesc alături de orlăţeni într-o localitate în care condiţiile să nu fie diferite de cele pe care le poţi întâlni la oraş.
Una dintre cele mai mari şi mai pitoreşti comune din Mărginimea Sibiului, Jina va deveni din această iarnă un punct de atracţie pe harta iubitorilor sporturilor de iarnă. Investiţiile din ultimii ani au crescut considerabil potenţialul turistic în zonă. Comuna va beneficia de un domeniu schiabil cuRead More
Pentru montarea obstacolelor artificiale pe bulevardul Corneliu Coposu, organizatorii raliului Red Bull Romaniacs sunt nevoiți să închidă bulevardul de luni, de la ora 10, până joi, la ora 4. În acest timp, echipele tehnice vor amplasa tonele de material necesare desfășurării probei. (Sorin STANISLAV) Participanții la trafic vor fiRead More
Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), edilul Klaus Iohannis, candidat pentru al patrulea mandat de primar al Sibiului, afirmă într-un interviu acordat AGERPRES că, dacă va câştiga competiţia electorală, în patru ani, fosta Capitală Culturală Europeană va avea toate străzile asfaltate sau pavate. AGERPRES: Care sunt priorităţile următoruluiRead More