REVIN SERILE SIBIULUI și CĂLĂTORII în LUME
După o pauză estivală, prezentările dedicate istoriei Sibiului și călătoriilor prin lume, organizate de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu, la Cafe Wien respectiv ceainăria TeaSpot, reîncep.
Astăzi întâlnirea este dedicată campaniilor electorale și politicii sibiene din perioada interbelică. Invitat este dl. Sorin RADU, dr. profesor universitar în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, considerat a fi unul dintre cei mai importanți specialiști în istorie sistemelor electorale din România.

Promovarea baschetului în şcoli ajunge astazi, 27 octombrie 2012, la Şcoala Generală nr. 6 şi la Colegiul Naţional Pedagogic „A. Şaguna” din Sibiu. Elevii celor două şcoli vor fi vizitate de doi jucători profesionişti, foşti componenţi ai echipei de baschet masculin CSU Sibiu.


Ca şi anul trecut, părintele Gheorghe Sebu şi voluntarii săi se ocupă de 30 de copii nevoiaşi[/caption]„Bine faci, bine primeşti” este motto-ul după care se ghidează părintele Gheorghe Sebu, de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de pe strada Ştefan cel Mare. Convins că nicio faptă bună nu rămâne nerecompensată, părintele a adunat în jurul său vreo 30 de copii nevoiaşi, cărora le oferă o masă caldă pe zi, ajutor la teme, sfaturi părinteşti şi multă afecţiune.
Medicul Livia Ognean şi directorul Spitalului Judeţean, Liviu Cotârlă, le cer sibienilor să doneze pentru Pediatrie[/caption]
Cel mai probabil, până la sfârșitul anului, unitatea va rămâne fără consumabile pentru îngrijirea prematurilor, iar lista nevoilor nu se oprește aici. „Avem nevoie de foarte multe. Dotarea a fost asigurată de Banca Mondială la începutul anilor ’90 și în 2005-2006, dar aceste aparate au o durată de viață și în plus au vârstă morală, sunt depășite la un moment dat din punct de vedere tehnologic și e nevoie de aparate mai performante și mai bune. De asemenea, avem nevoie de incubatoare, mai avem nevoie de aparate care să susțină respirator copiii care au probleme, mai ales prematurii foarte mici. Mai avem nevoie de ecograf.

n luna iulie, amplasamentul viitoarei staţii de sortare şi compostare de la Şura Mică a fost predat constructorului. Staţia va deservi municipiul Sibiu şi toată zona de sud a judeţului nostru[/caption]În ceea ce priveşte implicaţiile financiare, ministrul susţine că sectorul managementului deşeurilor este unul prioritar în următoarea perioadă de programare bugetară, odată cu publicarea propunerilor de regulamente pentru fondurile europene nerambursabile pentru perioada 2014 – 2020. „Până în prezent au fost aprobate 20 de proiecte, pentru judeţele Giurgiu, Bistriţa-Năsăud, Vrancea, Arad, Sibiu, Mureş, Covasna, Neamţ, Botoşani, Sălaj, Suceava, Bacău, Vaslui, Călăraşi, Olt, Argeş, Cluj, Timiş, Caraş-Severin şi Alba, cu o valoare totală de 878.229.472 euro.
Fostul senator Nicolae Neagu are ocazia să-şi ia revanşa în faţa lui Ion Ariton: „Voi candida pe colegiul pe care mi se va solicita”[/caption]Patru din cele nouă colegii electorale în care a fost decupat judeţul Sibiu vor fi „atacate” de candidaţi ai Alianței de Centru-Dreapta (PNL și PC), în timp ce restul de cinci revin Alianței de Centru-Stânga (PSD și UNPR). Decizia a fost luată, la finalul săptămânii trecute, cu ocazia întâlnirii liderilor USL de la nivel național. Marele as din mâneca PNL este vicepreşedintele Consiliului Judeţean, fostul senator Nicolae Neagu, care s-a declarat „la dispoziţia partidului”.

16 studenți din întreaga Germanie, doi profesori și un antreprenor independent în domeniul educației participă la această școală de vară. Îi unește interesul comun pentru minoritatea germană din Transilvania, pentru istoria, limba, cultura, arhitectura și economia acesteia. Zilnic, între orele 9.00 şi 11.00, ei învaţă limba română. În programul manifestărilor mai sunt incluse cursuri despre istoria minorităţii germane din Transilvania, literatura de expresie germană din România, economia germană din Transilvania.







