Implică-te! Donează 2%!

ONG-urile sibiene au început campaniile de strângere de fonduri prin direcţionarea celor 2 la sută din impozit. Anul trecut, peste 40.000 de sibieni au susţinut 1.509 unităţi de cult, asociaţii sau fundaţii.
Societatea civilă se mobilizează şi în acest an pentru strângerea celor 2% din impozitul pe profit, în cadrul unei noi ediţii a festivalul „2% – Fii implicat!“. „Intenţionăm să organizăm şi în acest an o nouă ediţie a festivalului, însă am dori să fie mai în vară. Anul trecut, acţiunea din Piaţa Mare a fost una pentru publicul larg şi, deşi sumele strânse nu au fost mari, lumea a putut lua contact cu diversele organizaţii prezente“, motivează Călin Oprescu, preşedintele fundaţiei „X Future“ Sibiu, iniţiatoarea festivalului. Anul trecut, 26 de asociaţii, fundaţii şi organizaţii non-guvernamentale s-au reunit în centrul oraşului pentru a-şi face cunoscută misiunea.


Chiar dacă mulţi români preferă iepurele de Paşti în farfurie, asezonat cu diferite garnituri apetisante, majoritatea sunt de părere că acest simbol al Paştilor este menit a le aduce bucurii celor mici. Aşa se face că, înaintea sărbătorilor pascale, micile animăluţe cu urechi mari sunt deosebit de căutate în pet-shop-uri. Sibienii le cumpără pentru a le face un cadou celor mici, mai ales că preţul unui exemplar nu trece de 100 de lei.
Un stomatolog din Sibiu a găsit o metodă inedită pentru a ajuta pacinţii să-şi învingă frica de „albinuţă“. A amenajat în cabinetul său de pe strada Mitropoliei o expoziţie de grafică pe pânză.





Târgul de Paşti care va fi amenajat în acest an în Piaţa Mare le va oferi sibienilor ocazia să achiziţioneze decoraţiuni originale, iar pentru cei mici au fost pregătite o mulţime de evenimente speciale.
Neatenţia costă Ascundeţi telefonul, încuiaţi copiii în debara! Asta ar putea fi singura soluţie pentru sibienii care se trezesc cu facturi uriaşe sub pretextul unor concursuri prin SMS.






