În dialog cu literatura Jan Costin Wagner citeşte din romanul său Eismond
Centrul Cultural German Sibiu vă invită cu drag în data de 19 aprilie 2013 de la ora 18:00 la o seară de lectură cu Jan Costin Wagner. Autorul de origine germană va citi din romanul său de succes Eismond (2005), ne va încânta cu muzica sa şi va intra în dialog cu publicul.
Sanna a murit de cancer. Soţul său Kimmo Joentaa, inspector de poliţie în oraşul finlandez Turku, se află în stare de şoc. El nu doreşte şi nu poate să accepte moartea soţiei sale. Cum poate Sanna să fie moartă, dacă arată ca şi cum ar dormi? Pentru a lăsa tragedia în urmă şi pentru a-şi putea continua viaţa, el intră într-o stare de transă. Însă într-o zi este trezit la realitate de un caz bizar. O femeie este gasită sufocată în locuinţa ei şi nu va fi singura victimă ucisă după acest tipar.