O lună până la startul Red Bull Romaniacs
Cel mai dificil raliu hard enduro din lume a ajuns la cea de a 15-a ediție, iar în perioada 24-28 iulie se va scrie o nouă pagină în istoria acestui sport.
Cel mai dificil raliu hard enduro din lume a ajuns la cea de a 15-a ediție, iar în perioada 24-28 iulie se va scrie o nouă pagină în istoria acestui sport.
Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi pentru abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive.
Zece membri ai unor asociaţii vor reconstitui, de vineri până duminică, în Muzeul ASTRA, atmosfera satului românesc şi a frontului din timpul Primului Război Mondial, cu elemente de recuzită specifice perioadei respective, în cadrul Programului Centenar.
Fiecare membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) este liber să protesteze în aceste zile sau să stea acasă, însă „o problemă nu se rezolvă în stradă”, a afirmat, astăzi, preşedintele formaţiunii, Paul Jurgen Porr.
Echipa sibiană și-a completat lotul cu încă un jucător.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ploi şi furtuni, valabilă în 31 de judeţe, pe durata zilei de mâine, precum şi o informare meteo privind perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în restul teritoriului.
Câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru Cel Mai Bun Lungmetraj de Debut la BERLINALE (2018), TOUCH ME NOT de Adina Pintilie va fi proiectat cu casa închisă la Sibiu, în cadrul retrospectivei TIFF, vineri, 22 iunie, de la ora 19:45, la Teatrul Gong.
Cinematograful „Arta“, ultimul loc din Sibiu unde puteai să mai urmărești un film „în oraș“, își va pune lacătul pe ușă, săptămâna viitoare, devenind astfel istorie. Vechi, ponosit și lipsit de strălucire, „Arta“ a fost scos din circuit din cauza profitabilității reduse, precum și a lipsei de perspectivă.
Tensiunile politice locale și cele economice la nivel internațional au pus presiune asupra cursului de schimb al leului.
La aproape o săptămână de la debutul Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia 2018, fiecare dintre cele 32 de țări participante a jucat deja câte un meci. Cu câteva mici excepții (Egipt, Arabia Saudită, Panama), mai toate formațiile au demonstrat că merită să fie prezente la ediția cu numărul 21Read More
Astăzi este solstiţiul de vară, cea mai lungă zi din an, eveniment care marchează debutul verii astronomice. În tradiţia populară, solstițiul de vară este asociat cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie.
Un concert de jazz simfonic va deschide ediția a 15-a a festivalului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, în calitate de for decizional, un proiect de lege potrivit căruia persoanele care vor refuza un loc de muncă îşi vor pierde dreptul de a mai primi ajutor social.
Duminică, 24 iunie, la Cârţa va avea loc o nouă ediție a manifestării „Kronenfest”.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 27 iunie, de la ora 19.00, premiera spectacolului „Povești cu adevărat inventate”. Evenimentul va avea loc în curtea interioară a teatrului, iar intrarea publicului este gratuită.