Primăria cere mai multe sfaturi sibienilor
Sibienii care simt ca zona sau cartierul în care locuiesc nu este așa cum își doresc sau au visat vreodată, pot să le dea sfaturi, idei sau soluții celor din administrația locală.
Sibienii care simt ca zona sau cartierul în care locuiesc nu este așa cum își doresc sau au visat vreodată, pot să le dea sfaturi, idei sau soluții celor din administrația locală.
Denisa Golgota (17 ani) a cucerit două medali în finalele pe aparate de duminică la Campionatele Europene de la Glasgow (Marea Britanie). Sportiva în vârstă de 17 ani a salvat onoarea gimnasticii româneşti, la nivelul echipei de senioare.
După victoria de la San Jose, sportiva noastră primeşte laude de la cele mai importante publicaţii de sport. Românca nu a avut milă de adversara sa din finală, Maria Sakkari, de care a trecut cu 6-1; 6-0, într-o partidă care a durat puţin peste o oră. Triumful din SUA aRead More
A doua campanie de selecţie de candidaţi pentru şefia DNA va începe luni şi va ţine o lună, interviurile urmând a fi susţinute la începutul lunii septembrie, iar o concluzie să fie prezentată pe 6 septembrie, potrivit calendarului anunţat de ministerul Justiţiei.
Aproape de startul noului sezon, majoritatea companiilor sibiene care au fost alături de echipa locală de baschet în stangiunea care s-a încheiat, au decis deja să continue să sprijine de proiectul prin care se dorește creșterea performanțelor BC CSU Sibiu.
Președintele Klaus Iohannis a “îmbrăcat haina de președinte al PNL” prin participarea și discursul său din cadrul Consiliului Național al PNL, consideră conducerea organizației județene PSD Sibiu.
Mâine, începând cu ora 9.00, Piața Volantă Transilvania va fi vizitată de o delegație din regiunea poloneză Wielkopolska, formată atât din oficiali ai regiunii poloneze, cât și din primari, producători locali și reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală.
Inspectorii de muncă sibieni vor efectua controale de verificare a respectării măsurilor impuse de prevederile O.U.G. nr. 99/2000. Nerespectarea acestor măsuri de prevenire se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.
Localnicii o numesc o minune, turiștii – un pașaport către frumosul sat tradițional din Țara Oltului, iar voluntarii care i-au dat viață au botezat-o „Casa Muzeală «Vatra Satului Săcădate»“.
Am observat, în cadrul articolului trecut, care este tiparul abuzatorului, posibilele cauze ale dezvoltării acestui model relațional și ce anume se poate face pentru a dezvolta un model sănătos. În acest număr vom observa tiparul victimei, încercând să înțelegem motivele pentru care cineva poate accepta să trăiască într-o relație deRead More
Pe la începuturile medicinii moderne, sibienii sperau să își cumpere viața cu pulbere de cadavre. De peste 700 de ani, de când a fost atestat primul spital al României, Sibiul a devenit o Mecca a vindecătorilor din sud-estul Europei. Medici, vraci sau vindecători își începeau cariera în cetatea lui Hermann,Read More
Luna august va fi caracterizată de o vreme în uşoară încălzire faţă de iulie, în majoritatea regiunilor, în special în regiunile nord-vestice, în timp ce nivelul precipitaţiilor va rămâne constant, cu acumulări mai importante în zonele montane şi de deal, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională deRead More
După înfrângerea de la Botoșani, din etapa a II-a, scor 2-0, echipa sibiană primește vizita Dunării Călărași, cealaltă echipă care a făcut pasul pe prima scenă fotbalistică din România în această vară.