Se apropie simulările. Elevii sau părinții pot cere trecerea notei în catalog
Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot să fie trecute în catalog, la cererea elevilor sau a părinților.
Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot să fie trecute în catalog, la cererea elevilor sau a părinților.
Deputatul liberal Raluca Turcan a anunțat că va iniția un proiect de lege prin care accesul copiilor la programele de after school va fi sprijinit prin acordarea unor tichete în valoare de 400 de lei urmează să fie depus în Parlament.
Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi înhumat sâmbătă, 9 martie, la ora 12:00, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.
Muzeul ASTRA organizează sâmbătă, 9 martie, ora 11, o proiecție de diafilme realizate înainte de 1990 în România de către Animafilm.
Sibienii interesați de proiectul noului spital județean sunt așteptați, mâine, la o dezbatere publică la sediul Consiliului Județean.
Puma Sibiu are din nou motive de mândrie.
Procedura de achiziție inițiată de Primăria Sibiu pentru instalarea sistemului de supraveghere video în municipiul Sibiu s-a încheiat ieri prin semnarea contractului de lucrări cu Regia Autonomă Rasirom București la o valoare de 12,17 milioane lei fără TVA.
Remus Azoiței, unul dintre cei mai apreciați violoniști români, revine la Sibiu pentru a cânta alături de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.
Clădirea din Piața Mică nr. 22, monument istoric de clasa A, datând din secolul XIV, construită în a doua incintă de fortificații înglobând zidurile medievale de apărare, s-a redeschis după finalizarea lucrărilor de reabilitare.
Astăzi şi mâine, cântece populare din marile zone etnografice ale României răsună la cea de-a IV-a ediție a Festivalului-Concurs „Lucreția Ciobanu”.
Peste 8 milioane de lei finanțare nerambursabilă pentru modernizarea unei importante școli sibiene!
Au fost finalizate filmările pentru noul clip de promovare a României ca destinaţie turistică.
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că alimentarea cu apă a localităților Loamneș și parțial Mândra a fost întreruptă astăzi, 5 martie, din cauza unei avarii în rețea.
BC CSU Sibiu va disputa, astăzi, la Cluj, o nouă confruntare cu U-BT.
14 tinere curajoase s-au înscris la startul celei de-a șasea ediții a celui mai inedit concurs de iarnă din țară, Bikini Race.