Cele mai noi știri
Aeroporturile europene s-au angajat într-un program de reducere la zero a emisiilor de carbon până în anul 2050
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a participat astăzi la ședința de board a Airport Council International Europa, care s-a desfășurat la Tel Aviv.
Începe Sibiu Opera Festival. Peste 400 de artiști lirici prezenți la Sibiu
Filarmonica de Stat Sibiu organizează în perioada 17-26 septembrie cea de-a XVIII-a ediție a proiectului Sibiu Opera Festival.
Florescu-Fernandez & Friends îl aniversează pe Beethoven
Duminică, 29 septembrie, de la ora 17.00, va avea loc primul concert din stagiunea camerală “Florescu-Fernandez & Friends” 2019-2020, avându-i ca invitați speciali pe Furiant Quartet din Germania şi pianistul român Dinu Mihăilescu.
„Sus Inima”, primul centru de suport oncologic din Sibiu
Primul centru de suport oncologic din Sibiu își dorește să ofere sprijin persoanelor afectate de cancer și familiilor lor, din momentul aflării diagnosticului, în timpul tratamentului și ulterior și oferă pacienților care nu domiciliază în Sibiu, dar care urmează aici un tratament radioterapeutic, posibilitatea de a fi cazați în spațiulRead More
„Asociația Vatra Satului Săcădate premiază performanța!” pentru al treilea an consecutiv
Într-un cadru frumos și emoționant, membrii asociației au acordat diplome și premii tinerilor din comunitate pentru reușita lor la liceu și la facultate.
Turrepitz – paznicul cetății – te cheamă în Vechea Metropolă de Vin a Transilvaniei
O bogată istorie viticolă, atestată de peste 800 de ani, este reînviată și adusă în prim plan la Weinfest, eveniment cultural ce se va desfășura la Mediaș, în perioada 20-22 septembrie, pentru al doilea an consecutiv.
CJ Sibiu implementează încă un proiect pe fonduri europene în domeniul sănătății: un nou ambulatoriu pentru adulți la Spitalul de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.
Aproximativ 10,7 milioane lei este valoarea contractului de finanțare pe care președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, și Dan Popa, director în cadrul ADR Centru, l-au semnat astăzi, la sediul Consiliului Județean Sibiu.
Euro testează constant pragul de 4,74 lei | ANALIZĂ
Piețele financiare aveau o evoluție calmă, în ciuda faptului că prețul petrolului a crescut cu peste 8% după atacul cu drone asupra instalațiilor petroliere saudite, tendință care s-a manifestat și în cazul monedelor de la marginea zonei euro.
Un fost primar liberal din județul Sibiu a trecut la ALDE
Fostul primar al oraşului Sălişte, Teodor Dumitru Banciu, a părăsit PNL și s-a înscris în ALDE Sibiu.
Răniți în autobuz, din cauza unei frâne bruște
Trei persoane vârstnice, care călătoreau cu un autobuz, au suferit traume fizice în urma unui eveniment rutier petrecut astăzi, la Sibiu, acestea fiind transportate la spital, informează Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ).
Conferința tematică ”Politica Agricolă Comună – Produsul montan” s-a desfășurat la Sibiu
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a organizat în perioada 11-12 septembrie, la Sibiu, conferința tematică ”Politica Agricolă Comună – Produsul montan”.
Trif și Daea, în mijlocul agricultorilor sibieni
Bogdan Trif, ministrul Turismului, împreună cu Petre Daea, ministrul Agriculturii, s-au aflat ieri în mijlocul sibienilor din Poiana Sibiului, Bazna și Târnava.
Strada Fabricii intră în lucru. Pe lângă modernizare, Primăria promite că vor fi plantați 50 de arbori
În urma unei proceduri de achiziție, Primăria Sibiu a semnat astăzi contractul pentru modernizarea străzii Fabricii.





















