Prefect nou
O altă secretară de comună a preluat funcția de reprezentant al Guvernului în județul Sibiu.
O altă secretară de comună a preluat funcția de reprezentant al Guvernului în județul Sibiu.
Obiectivul lui FC Hermannstadt este să se claseze între locurile 6 și 9, potrivit președintelui Iuliu Mureșan.
Tribunalul Sibiu a stabilit, ieri, un nou termen, pe 28 august, în procesul primarului municipiului, Astrid Fodor, care cere anularea ordinului prefectului judeţului, Adela Muntean, care a suspendat-o din funcţie în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aproape 500 de liceeni din ţară vor fi cazaţi gratis, timp de două săptămâni, pe timpul verii, în căminele Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), cu scopul de a se familiariza cu mediul academic universitar, în cadrul unui program care va începe în 26 august şi se va termina pesteRead More
Primăria Sibiu continuă acțiunea de eliberare a domeniului public de mașinile abandonate în locuri de parcare, pe terenuri virane sau chiar pe spații verzi.
Ionuț Cășuneanu a câștigat, pentru a doua oară consecutiv, Sibiu Rally Romania, o competiție de regularitate dedicată vehiculelor istorice și mașinilor electrice. Împreună cu Levente Dudi, copilotul său, Cășuneanu s-a impus și în Campionatul Regional de Raliuri de Regularitate (CEERT).
În ultimii doi ani, 15 ambulanțe noi au fost distribuite Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, iar acum alte șapte autospeciale de intervenție dotate cu echipamente medicale de ultimă generație au ajuns la ISU Sibiu, anunță PSD Sibiu.
Sibiul se pregătește să găzduiască, în perioada 3-14 septembrie, o nouă ediție-extensie a Festivalului Enescu, care va reuni opt recitaluri și concerte de gală susținute de artiști și ansambluri de talie mondială.
Suceveanul Dănuț Perjă este noul team manager al lui FC Hermannstadt.
Târgul Olarilor, cel mai longeviv eveniment al Sibiului cultural, face trecerea de la vară la toamnă.
Cea de-a doua ediție a Focus in the Park începe joi, 22 august, la umbra copacilor din parcul Sub Arini. După ce prima ediție a festivalului a adunat peste 20.000 de spectatori, a doua ediție vine cu și mai multe surprize.
Peste 13.000 de vizitatori au fost, în minivacanţa de Sfânta Maria, la cea mai veche grădină zoologică din ţară, cea aflată în pădurea Dumbrava Sibiului, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mirela Gligore.
Digitalizarea va fi „cel mai arzător subiect” în dezbaterile prilejuite de următoarea ediție a Sibiu Quality Days, anunță compania Werner Seeger Quality Management România, organizatorul evenimentului.
Asociația „Joaca de-a ecologia” din Sibiu lansează jocul #StopBaloaneleÎnAer, cu scopul de a atrage atenția asupra pericolului pe care baloanele cu heliu eliberate în atmosferă îl au asupra mediului înconjurător și îi îndeamnă pe sibieni să renunțe la acest obicei.