Primăria va reabilita internatul Colegiului Tehnic Independența
Primăria Sibiu a obținut finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea internatului Colegiului Tehnic ”Independența”.
Primăria Sibiu a obținut finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea internatului Colegiului Tehnic ”Independența”.
Serviciul de eliberare a cazierelor judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu va avea ghișeul din municipiul Sibiu deschis pentru cetățenii români pe timpul sărbătorilor de iarnă, exceptând zilele de 25 – 26 decembrie 2019, 1 și 2 ianuarie 2020.
Se împlinesc 30 de ani de la Revoluție, iar Sibiul a fost unul dintre primele orașe care s-au ridicat împotriva dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Un altfel de târg de Crăciun va avea loc, sâmbătă, 21 decembrie, între orele 11.00 și 18.00, în curtea ansamblului Agora Cisnădioara.
Mesele îmbelșugate din preajma sărbătorilor îngreunează foarte mult organismul și provoacă o serie de probleme digestive. Tot mai multe gospodine sunt preocupate să găsească alternative sănătoase și gustoase în același timp.
Evenimentul „Speranță prin Artă“ a ajuns la ediția a XII-a, iar Rotaract Club Sibiu și Rotary Club Sibiu, în colaborare cu Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda“ din Sibiu, au organizat, miercuri, la Sala Oglinzilor, vernisajul expoziției de pictură, desen, ceramică și articole decorative și de asemenea, un concert caritabil.
În doar 5 săptămâni și jumătate, Guvernul PNL a depășit pragul de 11 miliarde de lei la împrumuturi.
Luni, 23 decembrie, începând cu ora 12.30, în sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA va avea loc vernisajul expoziției „Cărți împușcate și elemente de istorie locală”, prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la Revoluția anti-comunistă.
La nivelul județului Sibiu sunt disponibile 1.115 locuri de muncă vacante, oferite de 61 de angajatori, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu.
Primăria comunei Poplaca organizează, în 26 decembrie, de la ora 16, tradiționalul spectacol cultural-artistic „Deschide ușa, creștine!”.
Centrul Cultural „Ion Besoiu”, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, DGASPC Sibiu, în parteneriat cu Crucea Roșie Sibiu, Mitropolia Ardealului, Starbucks, Simpa, Mândra și Trans Agape organizează în 23 decembrie evenimentul „Magia sărbătorilor de iarnă la cinema”.
2019 a fost un an de impact, atât pe plan național, cât mai ales pe plan internațional pentru Muzeul ASTRA. Instituția a câștigat marele premiu European Museum Academy/Luigi Micheletti, echivalentul Oscarului pentru muzeele europene.