Cele mai noi știri
Produse contrafăcute în valoare de peste 24 000 de Euro, găsite la Mediaș
În cursul zilei de 20 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, cu sprijinul polițiștilor medieșeni și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu au desfășurat activități specifice în municipiul Mediaș, pe linia prevenirii și combaterii comerțului cu produse contrafăcute. Cu ocaziaRead More
Accident grav în Agnita
Traficul rutier pe strada Mihai Viteazu din Agnita este blocat total în urma unui accident rutier. Potrivit polițiștilor este vorba de o coliziune între două autoturisme, unul condus de către un tânăr în vârstă de 18 ani, din Coveș, celălalt condus de către un bărbat în vârstă de 47 deRead More
Consiliul Județean a demarat un nou șantier la Spitalul de Psihiatrie
Au început lucrările pentru extinderea și modernizarea corpului de clădire în care funcționa Camera de Gardă din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gh. Preda”, în vederea relocării ambulatoriului, precum și a laboratorului de analize. Lucrările vor fi executate de către firma SC NV CONST SRL, termenul de realizare aRead More
Profesorul Emilian Novac este noul Inspector Școlar General al IȘJ Sibiu
Începând de astăzi, Inspectoratul Școlar județean Sibiu are un nou șef. Este vorba de prof. Emilian Novac, cel care până în prezent a fost director al Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig. Odată cu numirea lui Emilian Novac în funcția de Inspector Școlar general, numirea pe această funcție prin detașareRead More
Obiceiuri tradiționale de Paști
Pentru creștini, Paștele este sărbătoarea învierii lui Iisus Christos, moment în care se comemorează și sacrificiul christic, al morții care duce la resurecție. În perioada de unitate a bisericii creștine, credincioșii petreceau în biserică toată noaptea, priveghind și rugându-se. În această noapte avea loc și botezul catehumenilor, adică al acelorRead More
Fetiță de trei ani lovită de o mașină la Moșna
Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști, se pare că fetița nefiind supravegheaqtă de către părinți, a fost acidentată de un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani. În momentul în care a lovit copilul, mașina se punea în mișcare de pe loc. Fetița aRead More
De Paști, la Mediaș se joacă Țuru
Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 24 aprilie 2022, în prima zi a Sărbătorii Pascale, tradiționalul Joc de Țuru, în cartierul Moșnei. Manifestarea va debuta la ora 11:00, pe strada Stejarului nr. 1, iar cei prezenți vor asista atât la tradiționala întrecere, cât și la spectacolul de cântece șiRead More
Programul autobuzelor TURSIB de sărbători
Autobuzele TURSIB vor avea un program special de circulație în perioada sărbătorilor pascale. În perioada vacantei elevilor, 15.04.2022 – 01.05.2022, se suspendă traseele pentru elevi. În ziua de VINERI 22.04.2022 se va circula în programele de SÂMBĂTĂ, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel: Traseul 111:Read More
Avem 21 de cazuri noi de Covid 19 în județ
La nivelul județului Sibiu s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, 21 de cazuri noi de Covid 19. Rata de incidență la nivelul județului a ajuns la 1,03 la mia de locuitori. În această dimineață în secțiile Covid din județ erau internate 33 de persoane, dintre care un copil, iarRead More
În județul Sibiu sunt cazați în prezent 65 de refugiați ucraineni
De la începutul conflictului izbucnit în Ucraina și până în prezent, la nivelul județului Sibiu, Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a înregistrat și au oferit sprijin umanitar unui număr de 1880 persoane dintre care 1122 adulți și 758 copii . În ceea ce privește situația locurilor deRead More























