Osteoporoza poate evolua ani întregi fără simptome, iar uneori prima manifestare este o fractură provocată de un traumatism minor. Dr. Loredana Camelia Boicean, medic specialist endocrinolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, explică ce investigații pot depista boala, cine prezintă risc crescut și cum pot fi prevenite fracturile.
Foto: SCJU Sibiu
Dr. Loredana Camelia Boicean – Medic Specialist Endocrinolog, Compartiment Clinic Endocrinologie din cadrul SCJU Sibiu, ne răspunde la întrebări
1. Cum putem depista osteoporoza din timp și ce investigații sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului?
Osteoporoza este o afecțiune caracterizată prin scăderea rezistenței osoase și creșterea riscului de fracturi. Este adesea numită „boala tăcută”, deoarece evoluează fără simptome evidente, iar uneori primul semn este apariția unei fracturi după un traumatism minor.
Principala metodă de diagnostic este osteodensitometria DXA, care măsoară densitatea minerală osoasă la nivelul coloanei lombare și al șoldului și, în cazuri selecționate, la nivelul radiusului.
La femeile aflate în postmenopauză și la bărbații cu vârsta de cel puțin 50 de ani, un scor T ≤ −2,5, determinat la nivelul coloanei lombare, colului femural sau șoldului total, reprezintă criteriu densitometric de osteoporoză. La femeile aflate înainte de menopauză și la bărbații sub 50 de ani se utilizează preferențial scorul Z, interpretat în contextul clinic.
Diagnosticul poate fi stabilit și în anumite situații clinice, precum prezența unei fracturi de fragilitate, chiar dacă scorul T nu atinge pragul de −2,5, după excluderea altor cauze.
Evaluarea este completată, în funcție de pacient, de analize de laborator, precum calcemia, fosfatemia, fosfataza alcalină, nivelul seric al vitaminei D, markerii osoși, evaluarea funcției renale, precum și de alte investigații pentru identificarea cauzelor secundare ale osteoporozei.
În cazul suspiciunii de fracturi vertebrale, sunt indicate investigații imagistice specifice.
2. Care sunt principalii factori de risc și cine ar trebui să facă investigații preventive?
Principalii factori de risc sunt vârsta înaintată, menopauza, antecedentele personale de fractură de fragilitate, antecedentele familiale de fractură de șold, greutatea corporală redusă, sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de alcool și aportul insuficient de calciu și vitamina D. Antecedentele personale de fractură de fragilitate reprezintă un factor predictiv important pentru apariția unor fracturi ulterioare.
Există și numeroase afecțiuni care favorizează pierderea masei osoase, în special boli endocrine precum hipertiroidismul, hiperparatiroidismul, sindromul Cushing, hiperprolactinemia, hipogonadismul, diabetul zaharat insulino-dependent, deficitul de hormon de creștere, etc. De asemenea, osteoporoza poate apărea în asociere cu boli digestive, precum boala celiacă și bolile inflamatorii intestinale, dar și cu boala renală cronică, afecțiunile hepatice cronice, poliartrita reumatoidă și alte boli inflamatorii sau hematologice.
Tratamentul prelungit cu glucocorticoizi, anumite terapii hormonale utilizate în oncologie, unele medicamente antiepileptice, precum și alte tratamente administrate pe termen lung pot favoriza pierderea masei osoase și creșterea riscului de fracturi.
Evaluarea densității minerale osoase este recomandată, în general, femeilor de peste 65 de ani și bărbaților peste 70 de ani, precum și persoanelor mai tinere care prezintă factori de risc semnificativi. O atenție deosebită trebuie acordată pacienților care au suferit deja o fractură în urma unui traumatism minor.
Evaluarea riscului de fractură poate fi completată prin utilizarea instrumentului FRAX, care estimează probabilitatea de apariție a unei fracturi osteoporotice majore sau a unei fracturi de șold în următorii 10 ani, pe baza factorilor de risc clinici.
3. Cât de importantă este osteodensitometria DXA și la ce interval trebuie repetată?
Osteodensitometria DXA este investigația de referință pentru evaluarea densității minerale osoase. Este rapidă, nedureroasă și presupune o expunere foarte redusă la radiații.
Aceasta contribuie atât la stabilirea diagnosticului, cât și la monitorizarea evoluției bolii și a răspunsului la tratament.
Intervalul de repetare se stabilește individual, în funcție de rezultatul inițial, riscul de fractură și tratamentul administrat. La pacienții aflați sub tratament, reevaluarea se efectuează frecvent după 1–2 ani, ulterior intervalul putând fi ajustat în funcție de evoluția clinică și de rezultatele obținute. La persoanele cu risc redus și valori stabile, investigația poate fi repetată la intervale mai mari.
4. Ce tratamente sunt disponibile în prezent și cum se alege tratamentul potrivit fiecărui pacient?
În prezent, există tratamente cu eficacitate demonstrată în reducerea riscului de fracturi osteoporotice.
Cele mai utilizate sunt medicamentele antiresorbtive, precum bisfosfonații și denosumabul, care reduc pierderea de masă osoasă. Pentru pacienții cu risc foarte înalt de fractură sunt disponibile și terapii osteoformatoare sau cu efect dual asupra remodelării osoase, precum teriparatida și romosozumabul, în funcție de indicații, contraindicații și disponibilitate.
Alegerea tratamentului este individualizată, ținând cont de vârstă, istoricul fracturilor, densitatea minerală osoasă, riscul de fractură, funcția renală, bolile asociate și particularitățile fiecărui pacient.
5. Ce rol au calciul, vitamina D și alimentația în prevenirea și tratarea osteoporozei?
Calciul și vitamina D sunt esențiale pentru menținerea sănătății osoase. Calciul contribuie la structura și rezistența oaselor, iar vitamina D favorizează absorbția intestinală a calciului și funcționarea normală a sistemului muscular.
Necesarul zilnic de calciu variază în funcție de vârstă și sex, fiind de aproximativ 1.000–1.200 mg la majoritatea persoanelor vârstnice. Acest aport trebuie asigurat preferabil prin alimentație, iar suplimentele pot fi utilizate atunci când aportul alimentar este insuficient. Sursele importante de calciu sunt lactatele, peștele, legumele verzi, migdalele, semințele de susan.
Suplimentarea cu vitamina D trebuie adaptată necesităților individuale, în special la persoanele cu deficit sau cu risc crescut de deficit. Administrarea unor doze mari fără indicație medicală nu este recomandată.
O alimentație echilibrată, cu un aport adecvat de proteine, este de asemenea importantă pentru menținerea masei musculare și reducerea riscului de cădere.
Trebuie reținut că, în osteoporoza cu risc crescut de fractură, calciul și vitamina D nu înlocuiesc tratamentul medicamentos specific.
6. Ce exerciții fizice sunt recomandate pentru menținerea mobilității și prevenirea fracturilor?
Activitatea fizică regulată reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de prevenție.
Sunt recomandate mersul pe jos, exercițiile de forță cu rezistență progresivă, adaptate vârstei și capacității fizice, exercițiile de echilibru și cele pentru îmbunătățirea posturii. Antrenamentul muscular contribuie la menținerea stabilității și la reducerea riscului de cădere.
La persoanele cu osteoporoză severă sau fracturi vertebrale, programul de exerciții trebuie individualizat în funcție de riscul de fractură și de capacitatea funcțională. Se recomandă evitarea mișcărilor bruște, a flexiilor accentuate sau repetate ale coloanei și a exercițiilor cu risc mare de cădere.
Obiectivul nu este doar menținerea densității osoase, ci și păstrarea forței musculare, a mobilității și a independenței funcționale.
7. Care sunt semnele de alarmă și ce măsuri putem lua pentru a reduce riscul de fracturi, în special la nivelul șoldului și coloanei vertebrale?
Printre semnele de alarmă se numără scăderea în înălțime, apariția unei cifoze dorsale accentuate, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore, cum ar fi o cădere de la propria înălțime.
Fracturile vertebrale pot fi uneori asimptomatice, motiv pentru care evaluarea persoanelor cu factori de risc este foarte importantă.
Pentru reducerea riscului de fracturi, recomandăm diagnosticarea și tratarea precoce a osteoporozei, menținerea activității fizice, corectarea deficitelor nutriționale și prevenirea căderilor.
În locuință, este utilă îndepărtarea covoarelor instabile, asigurarea unei iluminări corespunzătoare și utilizarea încălțămintei adecvate. De asemenea, trebuie evaluate tulburările de vedere și de echilibru, precum și eventualele medicamente care favorizează amețeala sau căderile.
Fractura de șold reprezintă una dintre cele mai grave complicații ale osteoporozei, putând determina pierderea autonomiei și creșterea riscului de mortalitate. Tocmai de aceea, prevenția și tratamentul corect sunt esențiale.
