Orașul Cisnădie va avea parc fotovoltaic propriu. Deja a fost semnat contractul de finanțare pentru proiect.

Primăria Orașului Cisnădie a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, finanțare din fonduri nerambursabile, a proiectului intitulat: „Amenajare parc fotovoltaic Cisnădie”.

sursa foto: Primăria orașului Cisnădie

Proiectul presupune montarea de sisteme de producere a energiei electrice din surse regenerabile de tip solar, cu panouri fotovoltaice montate într-un Parc Fotovoltaic, pentru asigurarea consumului propriu al 5 clădiri publice – școli – plus iluminatul public din Orașul Cisnădie.
Valoarea totală a proiectului, cu TVA, este de 3.034.345,11 lei, din care valoarea nerambursabilă asigurată din Fondul pentru modernizare este de 2.600.679,76 lei. Contribuția orașului Cisnădie este de 433.665,35 lei.
Proiectul se va derula în perioada 12.11.2025 – 31.12.2026.
Fondul pentru modernizare reprezintă un instrument-cheie pentru dezvoltarea investițiilor în proiecte energetice, care prevăd îmbunătățiri în eficiența energetică, modernizarea sistemelor energetice și tranziția în regiunile dependente de cărbune din Statele Membre ale Uniunii Europene cu PIB pe cap de locuitor la prețul pieței mai mic de 60% din media UE (10 state).
Fondul pentru modernizare este constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021–2030, iar România are alocat un procent de 11,98% din totalul de 2%.
Obiectivul general al proiectului „Amenajare parc fotovoltaic Cisnădie” vizează valorificarea resurselor energetice regenerabile pentru producerea energiei „verzi”, pentru autoconsum, și reducerea globală a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UAT Oraș Cisnădie.
De asemenea, proiectul contribuie la atingerea următoarelor obiective ale strategiei de dezvoltare durabilă la nivel național și local:
• creșterea nivelului de independență energetică
• reducerea emisiilor de carbon în atmosferă prin asigurarea consumului propriu
• de energie electrică din surse regenerabile de tip solar
• creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile de energie de tip solar