OPINII: Sculptorul sibian Radu Aftenie, la 90 de ani. O viață închinată dăltuirii spiritului

Astăzi, 2 octombrie 2026, lumea culturală românească și, în mod special, comunitatea orașului  Sibiu își pleacă fruntea cu reverență în fața unui moment de o profundă încărcătură simbolică: Maestrul Radu Aftenie împlinește venerabila vârstă de 90 de ani. Această aniversare reprezintă oglinda unei existențe dedicate în totalitate metamorfozării materiei inerte în repere identitare nepieritoare.  De decenii întregi, Radu Aftenie dăruiește publicului mai mult decât sculptură; el oferă o punte palpabilă între pământ și cer, între istoria zbuciumată a neamului și universalitatea artei abstracte. De la granitul masiv și calcarul cald, până la noblețea bronzului și căldura intimă a lemnului, mâinile sale au eliberat formele ascunse, transformând atelierul său din Sibiu într-un adevărat templu al creației artistice.

(Ion Talpoș)

Sursă foto: Ion Talpoș

Deși destinul său artistic și maturitatea creatoare s-au împletit indisolubil cu Sibiul, Radu Aftenie s-a născut în București, la 2 octombrie 1936. Rădăcinile sale poartă amprenta unei alte provincii istoriceîn care mama sa,  mândră bucovineancă originară din Codrii Cosminului, i-a insuflat de mic acel respect profund pentru tradiție, rigoare și demnitate, care avea să-i călăuzească pașii în viață.

Cariera Maestrului Radu Aftenie poate fi citită ca o evoluție fascinantă, de la monumentalismul istoric, încărcat de responsabilitate civică, spre o artă filosofică, abstractă și metaforică.

În prima parte a parcursului său, artistul a simțit chemarea de a oferi poporului român chipuri palpabile ale trecutului. Lucrările sale comemorative au readus în atenția contemporanilor eroi și oameni de cultură, dăltuiți cu un realism sobru, în deplină consonanță cu spațiile publice pe care urmau să le domine. Ambiția sa nu a fost niciodată simpla copiere a realității, ci capturarea caracterului și a măreției intelectuale sau de spirit a subiecților săi.

Cu timpul, limbajul său plastic s-a eliberat de rigorile realismului strict. Radu Aftenie a pornit spre o linie expresivă obținută prin simplificarea formelor, abordând teme mitologice universale (precum Icar, Talos sau Amazoană) și căutând neobosit o reconciliere estetică între artificialul urban și naturalul existențial. Așa cum nota criticul de artă Constantin Prut, în operele sale, „dialogul om-ambianță se consumă în notă gravă, formele umane afirmându-se cu un efort dramatic”.

Stabilit definitiv la Sibiu, Radu Aftenie a devenit un veritabil „cetățean al formei” sibiene. Orașul îi datorează unele dintre cele mai puternice repere vizuale urbane.

Cea mai cunoscută și iubită operă a sa este, fără îndoială, Statuia lui Gheorghe Lazăr, realizată inițial în calcar în 1986 și turnată ulterior în bronz (2005), devenind un simbol central în Piața Mare din Sibiu. Generații de sibieni și milioane de turiști au trecut prin umbra acestei sculpturi care organizează și domină vizual inima orașului. Iar legătura sa cu Mărginimea Sibiului s-a materializat prin realizarea și donarea bustului filosofului Emil Cioran, către comunitatea din Rășinari.

L-am vizitat recent pe Maestrul Radu Aftenie în atelierul său de acasă. M-au impresionat optimismul și puterea lui de muncă și creație. Mi-a arătat o lucrare în lemn  finalizată cu doar o zi înaintea vizitei mele, care era așezată cu grijă printre altele… Un adevărat puzzle artistic! Catalogul pe care mi l-a oferit în dar a constituit pentru amândoi prilejul ideal de rememorare a unor lucrări de artă monumentale realizate de artist, care au lăsat urme adânci în peisajul artistic din țară și de peste  hotare:

  • Monumentul „Burebista” (1980) – o lucrare masivă în piatră integrată perfect în peisajul Taberei naționale de sculptură de la Măgura, Buzău.
  • Monumentul „Glorie ostașilor români” – amplasat monumental în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, după anul 1990.
  • Bustul lui Mircea Eliade (1983) – realizat pentru comunitatea din Toronto, Canada.
  • Monumentul Lucian Blaga (1993) – în București.
  • Timpul Soarelui (1976) – lucrare monumentală de anvergură care i-a adus în 1977 un prestigios Premiu Internațional la Burgas, în Bulgaria.

Iar lista aceasta ar putea continua! Cu peste 60 de expoziții personale și de grup desfășurate între 1964 și 2000 în țări precum Franța, Israel, Polonia, Rusia sau fosta Iugoslavie, creațiile sale au intrat în colecții private și publice de pe întreg mapamondul (din SUA și Canada, până în Chile, Mexic sau Germania).

Cine este OMUL din spatele dălții?Cine este artistul care atunci când l-am vizitat mi-a spus, simplu: „Cine îmi trece pragul casei, îmi rămâne prieten pe viață”?

Dincolo de recunoașterea academică și de asprimea pietrei pe care a învins-o o viață întreagă, Radu Aftenie rămâne un om de o generozitate caldă și o sensibilitate vibrantă. Trăind modest în zona parcului Sub Arini din Sibiu, într-un apartament de pe strada Goethe care servește drept atelier și galerie ad-hoc, Maestrul își primește oaspeții cu aceeași emoție ca în tinerețe. M-au impresionat poveștile de viață ale soților Elena și Radu Aftenie, m-a impresionat legătura lor profund afectivă care a dus la o căsnicie durabilă! Universul  soților Aftenie este unul creativ în care fiecare schiță, machetă din lemn sau sculptură ascunde o poveste de viață. Spiritul său artistic este dus mai departe în familie: dacă una dintre fiicele sale, Mirela, a ales calea medicinei peste ocean, cealaltă fiică, Cristina, i-a moștenit gena creativă, fiind la rândul ei o apreciată artistă ceramistă.

Deși uneori artistul a simțit amărăciunea lipsei de implicare a factorilor decizionali ai administrației publice, pe măsura sacrificiului său, comunitatea sibiană și cultura națională știu că titlu de „Cetățean de Onoare” al lui Radu Aftenie rămâne scris în bronzul și piatra care vor înfrunta secolele.

Astăzi, la împlinirea a 90 de ani, Maestrul Radu Aftenie reprezintă un supraviețuitor al unei epoci de aur a sculpturii românești și un model de credință nestrămutată în puterea artei de a înnobila societatea. Îi datorăm recunoștință pentru fiecare dăltuire, pentru fiecare personaj istoric readus la viață și pentru verticalitatea unui parcurs artistic exemplar.

La ceas aniversar, îi dorim Maestrului Radu Aftenie sănătate deplină, liniște creatoare în atelierul său sibian și bucuria de a vedea cum semințele frumosului, semănate de-a lungul a nouă decenii, continuă să rodească în sufletele noastre. La mulți ani, Maestre!

Sursă foto: Ion Talpoș

Sursă foto: Ion Talpoș