Liviu Dragnea a câștigat „primarele” din PSD și ceva îmi spune că nu se va opri aici și că va dori să meargă până la capăt să preia guvernul încă înaintea alegerilor din toamna viitoare. Dar să nu ne grăbim și să le luăm pe rând. Nu fac titlu de glorie din asta, dar, în această pagină, am anticipat acest deznodământ în ceea ce-l privește pe noul președinte al PSD, într-un moment în care jocurile nu erau deloc făcute în această privința.
Deși acum totul pare a fi cât se poate de simplu, n-a fost așa și merită să ne aducem aminte cum a început acest drum al măririi lui Dragnea. E important nu doar pentru istorie, ci și pentru a contura mai bine profilul celui care va prelua destinul unuia dintre partidele care a influențat constant și, uneori, decisiv, soarta țării în ultimii douăzeci și cinci de ani.
Deși nu foarte înaintat în vârstă, Liviu Dragnea e vechi în politică și e vechi chiar în PSD, deși provine din baza de recrutare „ideologică” a lui Traian Băsescu, cel care spunea, la un moment dat, că va schimba fața politicii românești cu oameni tineri și diferiți. Nici Băsescu n-a făcut ce-a zis, nici Dragnea nu era cel chemat, căci plecase din PD în PSD înaintea zămislirii „viselor” băsesciene. Combinator local, cu rezultate electorale superlative într-un județ sărac (Teleorman), „mustăciosul” a devenit vedetă pesedistă, fiind înzestrat însă cu tenacitate și, mai ales, cu răbdare, o calitate rară a politicianului român. A dat prima lovitură când a fost ales președinte al Consiliului Județean, apoi președinte al organizațiilor Consiliilor județene. De acolo drumul spre marea politică a fost deschis și era o chestiune de timp până când urma să devină ministru. Fără grabă, a atins acest nivel în portofoliul Administrației și Internelor și a ajuns chiar vicepremier, iar, la un moment dat, preț de mai puțin de o lună (ian. – febr. 2009), a fost ministru de Interne plin, funcție din care a demisionat fără a clipi, fără urmări și fără consecințe grave de imagine. Toată lumea se grăbea cu funcțiile, mai puțin Dragnea, care părea că nu vrea (cu tot dinadinsul) sau că nu-l interesa (ceea ce era exclus).
Mereu zâmbitor, tot timpul afabil, însoțitor ideal al lui Victor Ponta (în ultimii ani), Liviu din Teleorman părea secundul perfect. E adevărat, a dus greul mai multor alegeri în PSD (înlocuindu-l cu succes pe Hrebengiuc) și a câștigat încrederea partidului. Dar cel mai mare succes a fost capitalizarea bunăvoinței și încrederii „baronilor” locali, din rândul cărora, vrând-nevrând, făcea parte. Și a venit momentul cheie (așteptat), atunci când Victor Ponta oscila să candideze la președinția României. Soarta actualului premier s-a tranșat vara trecută, iar Liviu Dragnea nu e străin de decizia lui Ponta, dintr-un motiv evident: el era beneficiarul direct al oricărui deznodământ. Dacă Victor Ponta ieșea președinte al României, Dragnea urma să fie, pe cale directă, prim-ministru (ceea ce era țelul său); dacă Ponta pierdea alegerile, urma să fie detronat din funcția de președinte de partid și, y compris, din cea de premier. Nu s-a întâmplat imediat, dar acesta va fi finalul, chiar dacă temporizat din cauza unor situații neprevăzute, vezi procesul și condamnarea în instanță a lui Dragnea și problemele cu justiția ale lui Ponta însuși. Faptul că și-a îndeplinit prima parte a planului (adjudecarea conducerii PSD) e un trofeu pentru el (așa se face politica pe-aici) și deschide calea către cel de-al doilea, poziția de premier. Acesta e Liviu Dragnea ca aspirant al politicii și a manevrat cu destulă abilitate și cu răbdare jocurile pentru a-și atinge scopurile și a câștiga puterea, scopul fiecărui politician, la urma-urmei.
Însă pe noi, cetățenii României, nu asta ne interesează, cum a câștigat Dragnea puterea în PSD, ci altceva. În primul rând, suntem preocupați cu toții (de stânga și de dreapta) ce va face partidul care își asumă stânga politică. Credem că e un interes național să avem o stângă sănătoasă, modernă, implicată, europeană și care să „domolească”, vremelnic, politicile agresive, de dezvoltare, ale dreptei și să cheltuie cu măsură agoniseala acesteia. Visuri! N-avem nici dreapta care să „producă” (dezvoltare) și nici stânga care să „împartă” (bogăția) și n-am avut niciodată în acești ani. Dreapta se află acum în chinurile facerii, nu se știe cu ce rezultat, iar PSD e nevoit s-o ia de la capăt, odată cu recunoașterea eșecului și ejectarea lui Victor Ponta. Partidul e jos, are nevoie de un suflu proaspăt, de un start nou, de oameni nou-veniți și mai ales de viziune. Politica se face și cu hărnicie (cu rezultate mediocre, de multe ori), dar mai ales cu idei, cu forță și cu capacitatea de a insufla încredere maselor. Unii oameni sunt făcuți să „gândească”, alții s-au născut doar ca să „facă”. Liviu Dragnea face parte din a doua categorie, din păcate pentru țară, pentru partid și pentru el. Că nu mai ține cu „baroniada” (cu DNA la ușă), cu aranjamentele și combinațiile trecute pare a intui și noul lider PSD (sau i-a șoptit cineva) și se străduie să arate că înțelege (măcar vag) noul său rol. Dar zău, nu pare omul potrivit. Are calitățile care l-au ridicat în partid, dar e vechi și uzat ca imagine, e prizonierul combinațiilor trecute, are multe pete. Dar mai ales nu are profilul, ținuta și potențialul unui autentic politician nou, de stânga, vizionar.
Viorel Nistor
