Oncologia din Sibiu, conectată la cele mai noi descoperiri medicale! Medicii SCJU au participat la un congres internațional de top

Patru medici ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au participat la Congresul Societății Europene de Oncologie Medicală – ESMO 2026, organizat la Madrid, unde au fost prezentate cele mai noi direcții în diagnosticul și tratamentul cancerului. Medicina de precizie, imunoterapia și terapiile inovatoare s-au numărat printre temele abordate, cu accent pe tratamente adaptate fiecărui pacient și pe creșterea siguranței și a calității vieții.

sura foto: SCJU Sibiu

Medicii Secției Clinice de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu continuă să își actualizeze cunoștințele și să urmărească evoluțiile medicinei oncologice. În perioada desfășurării Congresului ESMO 2026, la Madrid, echipa sibiană a luat parte la unul dintre evenimentele internaționale importante dedicate progreselor în lupta împotriva cancerului.

Potrivit reprezentanților spitalului, echipa a fost formată din dr. Coca Ramona Maria, medic-șef al Secției Clinice de Oncologie și cadru didactic al Facultății de Medicină din Sibiu, dr. Paulina Zifceac și dr. Rafaela Coca, medici specialiști, precum și dr. Alexandru Irimie, medic rezident.

Participarea urmărește integrarea celor mai noi dovezi științifice în practica medicală și susținerea formării unei noi generații de specialiști.

sura foto: SCJU Sibiu

Medicina de precizie și imunoterapia, printre direcțiile urmărite

Congresul ESMO 2026 a adus în atenție mai multe direcții de dezvoltare a oncologiei moderne, de la identificarea biomarkerilor predictivi până la terapii inovatoare și metode de optimizare a tratamentelor.

Printre temele prezentate s-au numărat:

  • Medicina de precizie, care permite adaptarea tratamentului în funcție de caracteristicile bolii și de biomarkerii identificați;
  • Conjugatele anticorp–medicament (ADC), ale căror aplicații terapeutice se extind în mai multe tipuri de tumori;
  • Imunoterapia, cu noi mecanisme de acțiune și combinații terapeutice;
  • Cancerul mamar, unde sunt înregistrate progrese atât în tratamentul bolii în stadii precoce, cât și în cel al bolii metastatice;
  • Optimizarea tratamentului oncologic, prin echilibrarea eficacității terapeutice cu reducerea toxicității și menținerea calității vieții.

Obiectivul acestor direcții este dezvoltarea unor tratamente cât mai bine adaptate particularităților fiecărui pacient, cu atenție sporită acordată siguranței și beneficiilor medicale.

sura foto: SCJU Sibiu

„Acest timp nu este timp pierdut. Este timp dedicat pacientului”

Reprezentanții SCJU Sibiu subliniază că oncologia modernă nu înseamnă doar acces la aparatură și medicamente inovatoare, ci și evaluarea atentă a fiecărui caz și luarea unor decizii terapeutice fundamentate.

În activitatea de zi cu zi, medicii analizează evoluția bolii, răspunsul la tratament, starea generală a pacientului și eventualele reacții adverse. În funcție de rezultatele investigațiilor și de datele clinice, tratamentul poate fi continuat sau adaptat.

„Acest timp nu este timp pierdut. Este timp dedicat pacientului, siguranței sale și unei decizii medicale responsabile”, transmit reprezentanții spitalului.

Potrivit acestora, procesul de analiză și reevaluare poate fi mai puțin vizibil pentru pacient, dar reprezintă o componentă esențială a îngrijirii oncologice. Deciziile sunt individualizate în funcție de particularitățile fiecărui caz, de dovezile științifice disponibile și de ghidurile internaționale actualizate.

Un medic rezident, la întâlnirea cu viitorul oncologiei

Participarea la congres a reprezentat și o oportunitate de formare pentru dr. Alexandru Irimie, medic rezident în cadrul echipei sibiene. Acesta a descris experiența de la Madrid drept una care i-a consolidat motivația de a continua să învețe și să se perfecționeze.

„Participarea la Congresul ESMO 2026 de la Madrid a fost pentru mine o experiență profund motivantă. Să fiu în aceeași sală cu oameni care definesc viitorul oncologiei și să aflu în timp real despre progresele care vor ajunge la pacienții noștri mi-a reamintit de ce am ales această specialitate.

Mă întorc cu mai multe întrebări, idei noi și dorința de a învăța și mai mult.

Îi mulțumesc din suflet mentorului meu și coordonatorului de rezidențiat, doamnei dr. Coca Ramona Maria, pentru încredere și pentru oportunitatea de a trăi această experiență.”

Spitalul evidențiază importanța colaborării dintre generațiile de medici și a mentoratului în pregătirea specialiștilor care vor răspunde provocărilor oncologiei contemporane.

sura foto: SCJU Sibiu

Ce condiții oferă Secția de Oncologie a SCJU Sibiu

Potrivit informațiilor transmise de spital, Secția Clinică de Oncologie dispune de condiții moderne pentru administrarea tratamentelor oncologice și oferă atât servicii de spitalizare de zi, cât și spitalizare continuă, pentru pacienții care au nevoie de supraveghere și îngrijire medicală.

Reprezentanții instituției susțin că pregătirea profesională continuă, experiența clinică și preocuparea pentru actualizarea cunoștințelor contribuie la îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților.

„Faptul că suntem un spital public nu ne diminuează ambiția profesională și nici responsabilitatea față de oamenii care ne trec pragul. Dimpotrivă, ne motivează să valorificăm fiecare oportunitate de învățare, fiecare progres științific și fiecare resursă disponibilă în beneficiul pacienților noștri”, transmit reprezentanții SCJU Sibiu.

La finalul mesajului, conducerea spitalului felicită echipa formată din dr. Coca Ramona Maria, dr. Paulina Zifceac, dr. Rafaela Coca și dr. Alexandru Irimie pentru participarea la congres și pentru preocuparea de a aduce mai aproape de pacienții din Sibiu progresele oncologiei moderne.

„Pentru că, dincolo de fiecare congres, de fiecare descoperire și de fiecare nouă terapie, rămâne același obiectiv: pacientul și șansa sa la o îngrijire cât mai bună”, este mesajul transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.