Invitată la Conferințele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, actrița Ofelia Popii a vorbit cu sinceritate despre teatru, viață și provocările unei cariere construite în aproape 25 de ani. În dialogul cu Octavian Saiu, aceasta a abordat teme precum trecerea timpului, familia, relația cu studenții la actorie și importanța autenticității, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Ani la rând a trăit cu sentimentul că timpul trece prea repede și că mereu se gândea la următorul proiect. Astăzi încearcă să se oprească mai des și să se bucure de moment.
„Am senzația asta de când eram foarte mică, că totul e contracronometru. Că lucrurile fug printre degete și că nu o să apuc să fac decât foarte puțin din ce îmi doresc. Iar eu îmi doresc multe. Acum învăț să opresc momente, oprindu-mă un pic și eu. Până acum nu reușeam să mă bucur suficient pentru că mă gândeam mereu la următorul și următorul”, a spus actrița.
Cu un istoric bogat în spate, Ofelia Popii refuză să facă topuri sau clasamente ale succeselor sale. În schimb a vorbit despre emoțiile care o însoțesc de fiecare dată când urcă pe scenă și despre momentele care au rămas cu adevărat importante, unul dintre ele este finalul spectacolului „Faust”. Mai importante decât premiile sau turneele internaționale sunt însă oamenii întâlniți pe drum.
„Fiți copii”
Fiind și profesor de actorie spune că încearcă să le transmită studenților aceeași lecție pe care a primit-o de la regizorul Silviu Purcărete de-a lungul timpului. Ea crede că libertatea creativă este importantă pentru actor în devenire.
„Ne cerea să fim copii. Să avem bucuria descoperirii și libertatea unui copil. Pe scenă trebuie să ai curajul să renunți la barierele pe care le ai în viața de zi cu zi. Altfel nu poți descoperi lucruri noi. Intuiția nu vine din nimic. Are la bază lecturi, filme, experiențe, întâlniri”, a transmis aceasta.
Actrița e de părere că nu există o graniță clară între omul și artist. Această profesie îi oferă echilibrul necesar, fiind spațiul în care își consumă energia creativă și nevoia de a explorara, iar în viața personală, își dorește să rămână cât mai aproape de normalitate și de lucrurile simple care o definesc.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
„Eu cred că sunt un om foarte banal. Cred că sunt îngrozitor de plictisitoare de foarte multe ori. Nu există un punct în care să spun gata, am lăsat teatrul acolo și acum mă întorc la Ofelia. Eu sunt și actrița, și persoana asta”, a spus Ofelia Popii.
„Am învățat că sinceritatea trebuie spusă cu blândețe”
Ofelia Popii crede în importanța onestității în relația cu ceilalți, dar mai ales cu propria persoană, iar cele mai dificile decizii din viața sa au venit abia după ce a avut curajul să privească adevărul în față. Deși consideră sinceritatea esențială, aceasta spune că a învățat, odată cu trecerea timpului, că adevărul trebuie spus cât mai delicat.
„Îmi pare rău dacă sinceritatea rănește uneori. Am învățat că trebuie să fii blând atunci când ești sincer. Trebuie să fii sincer cu tine ca să înțelegi exact unde este problema și ce ai de făcut mai departe”, a încheiat actrița.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu













