Octombrie Roz la Sibiu: aproximativ 30 de femei au participat la o întâlnire dedicată prevenției cancerului de sân

Aproximativ 30 de femei din Mărginimea Sibiului și Țara Oltului au participat duminică la o întâlnire dedicată informării și prevenției cancerului de sân, în spiritul campaniei „Octombrie Roz”. Evenimentul a fost construit în jurul dialogului direct cu specialiștii, al informațiilor medicale accesibile și al nevoii de a aduce prevenția mai aproape de femeile din comunitățile rurale.

(Maria-Antonia Oana)

Sursă foto: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Invitată a fost dr. Stănescu Floricică Andreea, medic oncolog, care le-a vorbit participantelor despre importanța controalelor medicale regulate, prevenție și depistarea precoce a cancerului de sân.

„Dincolo de tratamentul medical, pacientul oncologic are nevoie de înțelegere, susținere, empatie și o abordare cât mai apropiată de nevoile sale. Cred că tocmai colaborarea dintre membrii echipei ne permite să oferim o îngrijire cât mai complexă și mai umană. O adevărată echipă oncologică este formată atât din medici, cât și din psihologul secției, care oferă sprijin emoțional pacienților, registratori medicali, a căror activitate este esențială pentru buna desfășurare a lucrurilor, asistenți medicali și doamne infirmiere, care contribuie zi de zi la buna îngrijire a pacienților. Fiecare membru are un rol important, iar prin profesionalism, implicare și colaborare reușim să construim un mediu în care pacientul să se simtă îngrijit, sprijinit și înțeles”, a transmis dr. Stănescu Floricică Andreea, medic oncolog.

Sursă foto: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

„Prevenția începe cu informarea, dar și cu încrederea”

Mariana-Iulia Filimon, vicepreședinte al Asociației Obștea Tălmăcel spune că nevoia unor astfel de întâlniri este una reală, mai ales în comunitățile rurale.

„Lucrez de mulți ani cu femei din comunitățile rurale, în special din Mărginimea Sibiului și Țara Oltului, și știu cât de mare este nevoia de informare și prevenție. Am în jurul meu o comunitate numeroasă de femei și știu că multe dintre ele nu au ajuns încă la o ecografie mamară sau la un control de specialitate.

Tocmai de aceea cred foarte mult în astfel de întâlniri, organizate într-un cadru cald, familial, în care femeile vin cu încredere, au curajul să pună întrebări și primesc răspunsuri direct de la specialiști, fără teamă sau rețineri.

Pentru mine, prevenția începe cu informarea, dar și cu încrederea. Dacă printr-o astfel de întâlnire reușim să convingem măcar câteva femei să își facă un control medical, înseamnă că am făcut un lucru cu adevărat important”, a transmis Mariana-Iulia Filimon.

Aceasta spune că își dorește ca asemenea acțiuni să continue și să ajungă în cât mai multe comunități.

„Îmi doresc să continuăm aceste activități și să aducem medicina mai aproape de oameni, mai ales de cei din mediul rural. Pentru că sănătatea nu trebuie să fie un privilegiu, iar informația corectă poate salva vieți”.

Sursă foto: Mariana Iulia Filimon

Un demers început în Germania și continuat acasă, la Sibiu

Pentru Mariana-Iulia Filimon, implicarea în campania „Octombrie Roz” nu este una nouă. Ani la rând, în luna octombrie, aceasta a adus spiritul campaniei în comunitatea românească din Germania, la Ulm și Neu-Ulm, prin Centrul Cultural Româno-German.

Întoarsă acasă, la Sibiu, continuă acest demers prin întâlniri care aduc la aceeași masă femei din comunitate, specialiști și reprezentanți ai organizațiilor locale.

Evenimentul de la Sibiu a fost organizat prin Centrul Satului Viu – Hub Fain Transilvania și Asociația Obștea Tălmăcel – Mărginimea Sibiului, în colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Sursă foto: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu