O tânără din Avrig, marea câștigătoare a Festivalului Național „Ilie Micu”

Trofeul de Muzică Populară al Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală „Ilie Micu”, desfășurat la Sala Thalia din Sibiu, a fost câștigat de Diana Baltag, elevă a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” și originară din Avrig. Tânăra a impresionat juriul atât prin voce, cât și prin autenticitatea costumului purtat pe scenă, un costum de mireasă din Țara Oltului.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Diana Baltag

Câștigătoarea a transmis un mesaj de mulțumire după obținerea trofeului: „Am participat la Festivalul-Concurs Național de Interpretare „Ilie Micu” Sibiu și sunt onorată și recunoscătoare că am primit marele trofeu! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi- a oferit, juriului, organizatorilor, doamnei mele profesoare Nicoleta Pârvu și tuturor celor care mă susțin!”

Înainte de festivitatea de premiere, publicul s-a bucurat de recitaluri susținute de elevi și profesori, printre care clasele coordonate de Adrian Grecu, Luminița Dejan, Nicoleta Pîrvu, Cosmin Verde și Alin Grecu, dar și artiștii Luminița Dejan, Ciprian Roman și Anca Branea.