O tânără de 27 de ani, cu dublă cetățenie, israeliană și română, a murit în Gaza, unde era ostatică

O persoană cu dublă cetățenie, română și israeliană, ostatică în Fâșia Gaza, a murit în captivitate, a anunțat sâmbătă seară Ministerul român de Externe. Este vorba despre Inbar Haiman, tânără studentă de 27 de ani, conform presei israeliene.

 Foto: @raz_sauber – Twitter

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat sâmbătă decesul unui alt ostatic cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, în Fâşia Gaza, scrie Monitorul de Cluj.

Potrivit MAE, un singur român cu dublă cetăţenie mai este ostatic în Fâşia Gaza. Forumul Familiilor pentru ostatici și persoane dispărute a confirmat identitatea femeii în vârstă de 27 de ani, aceasta fiind Inbar Haiman.

„În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza”, precizează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiei îndoliate. În prezent, o persoană cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai află ostatică în Fâşia Gaza, arată sursa citată, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza. Ambasada României la Tel Aviv menţine contactul cu autorităţile israeliene, precizează MAE.

Potrivit presei israeliene, ostatica, o tânără de 27 de ani, a fost răpită de la festivalul de muzică Nova, locul celui mai mare masacru comis de teroriștii Hamas în 7 octombrie 2023, când au atacat Israelul.

Lista femeilor răpite de Hamas.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*