O grupare de români ucidea ilegal cai și vindea carnea în Italia

Mai multe persoane bănuite că achiziționau cai și îi ucideau apoi într-un abator din Brașov, fără autorizație, pentru ca ulterior să le vândă carnea în Italia, în baza unor adeverințe false eliberate de medici veterinari sunt anchetate de polițiști, informează Agerpres.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Poliţia Română, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov şi din alte judeţe au făcut 32 de percheziţii domiciliare, marți, în legătură cu acest caz.

Faptele s-ar fi petrecut începând cu luna noiembrie a anului trecut și până în prezent, se arată într-un comunicat al poliției.

„În mod uzual, una dintre persoanele bănuite, administrator al unei societăţi comerciale, ar fi achiziţionat cai de la diverse persoane, fără documentele legale, şi i-ar fi transportat, de asemenea, fără îndeplinirea condiţiilor de legalitate, către un abator din judeţul Braşov, unde animalele erau ucise, fără drept. Uciderea animalelor s-ar fi făcut prin participarea altor membri din familie, care ar fi falsificat paşapoartele, astfel încât să rezulte că ecvidele erau în proprietatea de drept a societăţii comerciale”, se arată în comunicat. Falsificarea actelor s-a făcut cu ajutorul unor medici veterinari „care ar fi inserat date nereale, în aşa fel încât toată documentaţia să aibă formă aparentă de legalitate a provenienţei şi transportului cailor, ca la final, animalele aduse să fie ucise cu nerespectarea obligaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare”.

Carnea primea astfel avizul „bun pentru consum uman” înainte de a fi exportată în Italia.

„Activitatea ilegală era legalizată prin certificatul emis în fals de medic, acesta confirmând prin ştampilă şi semnătură sănătatea animalelor, pe care le declara «bun pentru consum uman».

Produsele din carne, rezultate ca urmare a uciderii cailor, ar fi avut destinaţia Italia, la solicitarea şi coordonarea unei alte persoane bănuite, cetăţean italian, unde beneficiarii finali erau cetăţeni ai acestui stat”, a mai transmis Poliţia Română.

Percheziţiile au avut loc în judeţele Braşov, Sibiu, Covasna, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti, la sediile unor instituţii, la sediile sau punctele de lucru ale unor firme, respectiv acasă la funcţionari publici, administratori de societăţi comerciale şi angajaţi ai acestora.

Ancheta vizează infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, deturnarea licitaţiilor publice, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, fals material în înscrisuri oficiale şi infracţiuni de spălarea banilor.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe înscrisuri, sisteme informatice, bani, precum şi produse alcoolice accizabile. Totodată, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere pentru persoanele bănuite că ar face parte din grupul infracţional, în timp ce alte persoane au fost citate pentru audieri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*