Aproape în fiecare zi îi zărești trupul delicat, îmbrăcat în costum popular, pe una dintre străduțele orașului. Le vorbește turiștilor cu pasiune despre frumusețea, valoarea și unicitatea Sibiului. Are în tolbă zeci de secrete și informații mai puțin știute despre legende, ziduri sau porți ale vechiului oraș.
Inspirată de poveștile cu prinți și prințese pentru ziua propriei nunți, Nicoleta Ocneriu a ales un cadru de poveste roman. „Fiecare fată visează să fie împărăteasă într-o nuntă minunată, cu călăreți și zâne. Acesta a fost și visul meu, o nuntă unică, o fantezie, o alegere sentimentală care se potrivește cu ceea ce fac chiar și acum. Pasionată de istorie, acest basm l-am transpus într-un cadru autentic, într-o bisericuță frumoasă de lemn, «Înălțarea Domnului», pe malul râului Avrig, aproape de Sibiu, cadru ce îmi reprezintă copilăria, dar și visele“, ne-a mărturisit sibianca.
Recepția nunții au făcut-o călăreții de la Castrul Roman Novis Cristian, printr-o paradă impecabilă, cu trăsură și cai, în acordurile muzicale ale celor patru zeițe din formația Cvartet Anima. Petrecerea a avut și ea tentă princiară, cu mulți dansatori, artiști și cântărețe celebre. Punctul culminant al serii a fost furatul miresei, dar și al nașei sale. Doamnele au fost răpite chiar de soldați romani, care au propus ca răsplată declarația înfocată a celui mai îndrăgostit dintre prinți, însuși mirele.
Viorica MAIER
foto: Dana FARCAȘIU