Numărul virozelor, al gripelor și pneumoniilor în continuă creștere

În ultima săptămână numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii superioare a crescut față de săptămâna precedentă cu 481, cifra totală ajungând la 3128, informează DSP Sibiu.

Foto: Arhivă

Pe grupe de vârstă, situația urmeză modelul deja obișnuit, cu cele mai multe cazuri tot la grupele active, care împreună reprezintă 66,36% din totalul îmbolnăvirilor (952 de cazuri la 15 – 49 ani și 1114 cazuri la grupul 5 – 14 ani). De această data, a crescut puțin și procentul de spitalizări, ajungând la 2,20%.

De remarcat însă scăderea numărului pneumoniilor, de la 703 la 583, dar cu menținerea la valori aproape neschimbate ale numărului de internări (24, 35%, față de 24%). Și în această săptămână, cele mai multe internări au fost la persoanele în vârstă (39% din grupul peste 65 de ani, fiind internate).

Cele mai multe cazuri, 183 cazuri (31,38%), au fost la grupa 15 – 49 de ani, urmată, cu un număr egal de cazuri, de grupele 5-14 ani și grupul vârstnicilor (65 de ani și peste), ambele cu 114 îmbolnăviri.

În perioada de referință (S4) s-a constatat din nou, dublarea numărului de îmbolnăviri datorate gripei, de la 76, în săptămâna 3, la 143, cu un număr de 14 cazuri confirmate prin laborator (test PCR). În schimb, numărul de internări a scăzut  cu circa 2 procente (de la 25, la 23,77%). Cele mai multe îmbolnăviri au fost, cu valori aproape egale, la grupele 5-14 (37 cazuri), 15-49 (36 cazuri) și peste 65 ani (35 de cazuri).

De la începutul sezonului (săpt. 40, 2 – 8octombrie 2023) și până la 28.01.2024 au fost raportate, în total, 344 de cazuri de gripă, toate cu virusul gripal de tip A, 55 dintre ele fiind confirmate PCR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*