Nu scăpăm de fenomenele meteo extreme. Sibiul, printre județele vizate

Meteorologii au emis azi două alerte de instabilitate atmosferică și o informare de disconfort termic ridicat şi caniculă. Prima atenţionare emisă de ANM este de tip Cod galben, valabilă de miercuri ora 12.00 până joi la ora 2.00 și anunță instabilitate atmosferică.

FOTO: captură ANM

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

În următoarele zile fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi în majoritatea zonelor țării.

Un Cod portocaliu vizează, de miercuri, ora 14.00, până la ora 23.00, tot instabilitate atmosferică accentuată.

În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*