Nu le pasă că riscă închisoarea! Tot mai mulți șoferi beți sau drogați pe șoselele noastre

Polițiștii rutieri din Sibiu au prins mai mulți șoferi sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în weekend. Au fost reținute 25 de permise de conducere, au fost retrase 50 de certificate de înmatriculare și s-au dat 760 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 164.000 de lei.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Exemple semnificative:

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 12,30, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit un autoturism condus pe strada Cetății, la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din mun. București. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 17,30, pe DN 1, în zona PC Veștem, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus dinspre Sibiu spre Brașov de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Poplaca. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 18,00, în localitatea Nocrich, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Bârghiș. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 00,15, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Nicolae Teclu de către un sibian în vârstă de 30 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 14,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Nucului de către un localnic în vârstă de 30 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, polițiștii medieșeni au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 17,00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106, dinspre Fofeldea spre Hosman, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Nocrich, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit un cap de pod. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 22,00, pe raza localității Laslea, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un localnic în vârstă de 26 de ani.  Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 22,30, în orașul Agnita, polițiștii rutieri l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism condus pe strada Spitalului, un localnic în vârstă de 30 de ani. Întrucât rezultatul testării a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit un autoturism condus pe strada Dealul Viilor de către o localnică în vârstă de 18 ani. Din verificările efectuate a rezultat că tânăra aflată la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe numele acesteia fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 02,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei de către o sibiancă în vârstă de 23 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 02,00, în orașul Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Spitalului de către un localnic în vârstă de 38 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Astfel, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 337 din Codul penal.

La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 03,00, în Tălmaciu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic în vârstă de 35 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*