Nu au avut scăpare! Bărbat cu arsuri și păsări moarte într-un incendiu

Două anexe au ars în cursul nopții în localitatea Buia, comuna Șeica Mare.

Pompierii militari din Mediaș au intervenit în cursul nopții în localitatea Buia pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la două anexe gospodărești.

În una erau adăpostite animale, iar în cealaltă se aflau depozitate cereale.

La fața locului s-au mobilizat prompt 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor, incendiul se manifesta generalizat la cele două anexe.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, fără ca acesta să cuprindă și casa de locuit aflată în vecinătate.

Din păcate 7 păsări, 2 tone de cereale (grâu, porumb) au ars în incendiu, 90% din suprafața unei anexe și acoperișul celeilalte.

Au fost salvate 4 găini și 5 porci.

Proprietarul, un bărbat de aproximativ 39 de ani, a suferit arsuri de gradul I la mâna stânga, a primit asistență medicală și a refuzat transportul la spital.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*