Noul format unic al cardului-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap (CP)

Începând cu 1 iulie autoritățile publice locale au obligația să implementeze noul format unic al cardului-legitimație de parcare pentru persoanele cu dizabilități, conform Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități nr. 163/2023. Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului Sibiu (SPADPP) emite deja carduri-legitimație pentru persoanele cu dizabilități în conformitate cu noul model pus la dispoziție de această autoritate, aprobat la nivel local prin HCL 199/2023.

FOTO: Primăria Sibiu

Precizare! Cardurile emise până la data de 1 iulie își păstrează valabilitatea până la data de 30 iunie 2024, urmând ca, până la data expirării, beneficiarii dreptului la cardul-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap să se adreseze SPADPP în vederea eliberării unui nou card-legitimație de parcare în conformitate cu legislația în vigoare.

Persoanele cu handicap care doresc să obțină un astfel de card-legitimație de parcare trebuie să depună următoarele documente:

Depunerea documentelor se poate face:

  • electronic, pe platforma e-Administrație (https://e-administratie.sibiu.ro/cmsse), urmând să fie prezentate în original, pentru verificare, în momentul ridicării cardului-legitimație de la sediul SPADPP.
  • fizic, la ghișeul SPADPP din Piața Mică nr.22, unde documentele se prezintă în original, pentru verificare.

 

Mențiuni privind utilizarea cardurilor-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap:

  • Cardurile se utilizează doar pentru parcarea gratuită pe locurile de parcare special amenajate pentru persoanele cu dizabilități.
  • Acestea pot fi folosite, în interesul persoanelor cu handicap, și de reprezentanții legali ai acestora (familie, asistentul personal, asistentul personal profesionist, însoțitorul, părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție, stabilită în condițiile legii).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*