Proiectul a fost gândit ca o inițiativă de sprijin și dezvoltare pentru meșteșugarii și artizanii români, având ca public-țintă comunitatea sibiană care coase „Ia de Mărginimea Sibiului”. Dintre activități se evidențiază seria de workshop-uri desfășurate lunar, începând cu luna octombrie 2025.

Sursă foto: Muzeul ASTRA
Beneficiarii au avut ocazia să își dezvolte competențele în cadrul a nouă ateliere tematice interactive, pe parcursul cărora s-a pus accentul pe învățarea non-formală, îmbinând armonios teoria cu practica.În cadrul workshop-urilor desfășurate (în format hibrid) în perioada octombrie 2025 –martie 2026, participanții au studiat evoluția istorică, apariția și tipologia iei de Mărginimea Sibiului, specificul zonal, instrumentarul și materia primă, precum și tehnicile tradiționale de confecționare.
Sesiunile derulate în lunile aprilie și mai 2026 au abordat teme de interes major, precum identitatea de marcă, comunicarea și dezvoltarea unei afaceri în domeniul artizanatului.Activitățile au fost coordonate de traineri experimentați (dr. Giulio Bogati și Lorenzo Sciadini, Italia; Ondina Tăut, România), specialiști în domeniu (dr. Mirela Crețu și Elena Găvan, Muzeul ASTRA) și meșteri populari consacrați, recunoscuți ca Tezaure Umane Vii (Maria Antoneta Ciucă –Poiana Sibiului; Mihaela Gâță –Săliște; Aurelia Dobrilă –Arpașu de Sus), asigurându-se astfel un transfer de cunoștințe la cele mai înalte standarde.
Prin implementarea cu succes a workshop-urilor din cadrul proiectului CRAFT-I(n)G, Muzeul ASTRA și-a reafirmat angajamentul de a proteja patrimoniul imaterial și de a le oferi creatorilor locali instrumentele necesare pentru a transforma meșteșugul tradițional într-o activitate sustenabilă și adaptată cerințelor pieței moderne.












