Noapte de coșmar la Rășinari. Doi tineri, bătuți cu un obiect contondent după un chef. VIDEO

Polițiștii din cadrul Secției nr.1 Poliției Rurală Șelimbăr au reținut ieri un tânăr în vârstă de 27 de ani, din localitatea Rășinari, cercetat penal pentru lovire sau alte violențe.

Din investigații a reieșit că, la data de 21 iunie a.c. în jurul orei 02:30, pe strada Andrei Șaguna din localitatea Rășinari, un tânăr în vârstă de 27 de ani, domiciliat în localitatea Răsinari, în urma unui conflict spontan cu alți doi localnici în vârstă de 29 și 22 de ani, cu care ar fi consumat alcool, i-ar fi agresat fizic pe aceștia din urmă folosind un obiect contondent.

La data de 24 iunie a.c., în baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de tânărul în vârstă de 27 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr.1 Poliției Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.