Președintele României, Nicușor Dan a transmis sâmbătă de Ziua Europei, un mesaj privind poziția României în cadrul Uniunii Europene. Într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, șeful statului a afirmat că România a avut în trecut dificultăți în a-și formula și apăra coerent obiectivele în interiorul Uniunii Europene, însă situația s-a schimbat în prezent.

sursa foto: presidency.ro
„E adevărat că România a fost de multe ori slabă în interiorul UE, în discuțiile care au avut loc acolo România nu și-a apărat de multe ori în mod coerent obiectivele, pentru că e politică, nu e cenaclu, în interiorul UE țările europene își promovează interesele naționale. Suntem în momentul în care România e credibilă, știe să acționeze în cadrul Uniunii Europene, știe să facă alianțe pentru a-și susține politicile și deci știe să-și apere interesele așa cum alte țări din Uniune o fac, deci să spunem că liderii români se duc la liderii europeni ca să primească ordine de acolo nu e altceva decât o lozincă care ne îndepărtează de dezbaterea reală despre unde trebuie să fie România în UE”, a afirmat Nicușor Dan, scrie Agerpres.ro.











