Nicolae Neagu: Candidatura lui Iohannis la NATO – o aspirație legitimă a României (CP)

„Candidatura Președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de Secretar General NATO este, cu certitudine, o aspirație legitimă a României, pe care Partidul Național Liberal o susține nemijlocit.

FOTO: Nicolae Neagu / Facebook

Am toată convingerea că, vasta experiența politică și instituțională, precum și notorietatea și credibilitatea de care se bucură șeful statului în rândul statelor membre NATO îl recomandă pe președintele Klaus Werner Iohannis pentru această funcție.

Contextul geo-politic din ultimii ani și cei 20 de ani de apartenență la NATO, în care România și-a îndeplinit serios, eficient angajamentele, fiind întotdeauna un partener de încredere pe care țările membre NATO se pot baza, crează premisele optime ca România să aibă susținerea potrivită pentru reușita acestei candidaturi.

România reprezintă astăzi un exemplu de succes al integrării în UE și NATO, îndeplinindu-și rolul de pilon de stabilitate pe flancul estic și model de democrație și succes al integrării pentru țările care aspiră la statutul de membru al comunității euroatlantice (Republica Moldova, Ungaria).

La o retrospectivă a ultimilor 10 ani, ne putem da cu toții seama că, în această comunitate a statelor euroatlantice, Klaus Iohannis a reprezentat stabilitatea și continuitatea obiectivelor strategice printr-un leadership politic deosebit de eficient.

La momentul actual, cea mai mare autoritate și credibilitate din regiune o are președintele României. Este timpul ca liderii statelor membre să cântărească atuurile pe care le are președintele Klaus Iohannis pentru această candidatură și contribuția majoră pe care România a avut-o în apărarea și promovarea valorilor și intereselor comunității euroatlantice.

Salut decizia președintelui Klaus Werner Iohannis de a candida pentru funcția de secretar general NATO și îi urez, Excelenței Sale, mult succes!”, arată într-o postare pe Facebook senatorul liberal Nicolae Neagu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*