Ne întorceam din misiune. Eram în coloană. Poliția cu sirenele pornite trece pe lângă noi. Acela a fost momentul când am înțeles

“Ne întorceam din misiune de la Vama Siret spre casă. Eram în coloană pe serpentinele de la Pasul Mestecăniș, aproape de Vatra Dornei. La un moment dat un echipaj de poliție cu sirenele pornite trece pe lângă noi. Acela a fost momentul când am înțeles că este vorba de un accident rutier. Imediat am ieșit din coloană, urmând echipajul de poliție, și după câteva sute de metri, am ajuns la locul accidentului. Am oprit și am făcut tot ce știam noi mai bine!”. 
Așa începe povestea unor salvatori inimoși.
Gelu și Ioan au decuplat bornele de la acumulatori, de pe cele două autoturisme, iar Dragoș și Vasile au început să acorde primul ajutor persoanelor implicate în accident, fiind vorba de 4 femei și 5 bărbați.
“În timp ce evaluam victimele, o ambulanță SAJ ce transporta un pacient, trecea pe acolo. Au fost de mare ajutor, ne-au dat pansamente sterile și ce mai aveam nevoie pentru îngrijirea victimelor”.
După câteva minute au sosit pompierii ISU „Bucovina” Suceava care au preluat 8 persoane din cele 9 implicate pentru a le transporta la spital. Din fericire, erau stabile și conștiente, însă aveau diferite traumatisme ce necesitau investigații suplimentare. Pentru unii dintre ei vacanța era pe final, iar pentru ceilalți abia începea…
ISU:Plt.adj.șef Ciubar Gelu, plt.adj. Moga Ioan, plt.adj. Datcu Vasile și Plt. Mardari Dragoș, suntem mândri că sunteți colegii noștri! Vă mulțumim pentru profesionalismul și promptitudinea de care ați dat dovadă!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura