Natürlich a adus primăvara

 

Cel mai mare show-room de mobilă Natürlich a fost deschis de 1 Martie la Sibiu, în incinta centrului Comercial Ambient, în prezența oficialităților publice locale și a directorilor celor două companii, Ambient și Larix. Peste 7.000 de articole de mobilă și decorațiuni interioare sunt puse la dispoziția clienților într-un spațiu de expunere de peste 3.000 de metri pătrați.

Ambient vestește venirea primăverii cu o supriză deosebită pentru clienții săi. La o săptămână de la deschiderea în Târgu Mureș, a venit rândul Sibiului să găzduiască noul concept de show-room de mobilă Natürlich, una dintre cele mai apreciate mărci de profil din România.

La deschiderea oficială a showroom-ului au fost prezenți, pe lângă directorul general Ambient, Ioan Ciolan, directorul general Larix, Zsolt Bereczki, și primarul Sibiului, Klaus Iohannis, președintele Consiliului Județean, Ioan Cindrea, vicepreședintele Ioan Banciu și prefectul Ovidiu Sitterli. Oficialitățile locale au salutat prezența la Sibiu a brandului Natürlich și inițiativa Ambient de a deschide acest show-room.

 

 

Parteneriat vechi

 

Colaborarea dintre cele două companii a început încă din 2010. Atunci, compania Ambient și producătorul de mobilă Larix, din Reghin, au demarat un parteneriat prin care segmentul comercial de mobilă din cadrul centrelor Ambient a fost transferat către marca Natürlich a producătorului Larix. În prezent, compania deține în România nouă magazine, din care șapte se găsesc în centrele Ambient. „Ambient a luat naștere în urmă cu 20 de ani, din dorința de a răspunde cât mai bine tuturor nevoilor constructorilor, partenerilor și familiilor care doresc să renoveze sau să construiască. Pentru familii am lansat programul Ambient Total, care oferă o gamă completă de soluții și servicii optime pentru planurilor lor. Am încercat și încercăm să dezvoltăm parteneriate cu alte companii care ar putea întregi ofertele noastre și iată că Natürlich deschide la Sibiu cel de al șaptelea showroom din rețeaua de centre comerciale Ambient”, a motivat Ioan Ciolan, directorul general al companiei Ambient.

 

Ofertă diversificată

 

În centrul comercial din Sibiu, Natürlich prezintă mobilă și decorațiuni interioare realizate la standarde de calitate germană, dar cu prețuri accesibile. În cadrul centrului comercial din Sibiu, showroom-ul Natürlich evidențiază o nouă imagine și un nou concept de prezentare într-un spațiu de peste 3.000 de metri pătrați. Clienții au la dispoziție peste 7.000 de articole de mobilier și decorațiuni interioare, 200 de modele de canapele, simulare-proiectare 3D pentru bucătarii, precum și cel mai mare spațiu de pe piața de profil, respectiv 450 de metri pătrați, dedicat exclusiv dormitoarelor.

 

Servicii complete

 

Oferta Natürlich vine în întâmpinarea clienților cu servicii superioare de livrare, preţuri competitive pentru produse şi, în special, prin oferirea unor soluţii practice, estetice și inteligente de amenajare a încăperilor în funcție de nevoile clienților. „Sunt născut în Reghin, unde erau mulţi saşi, buni gospodari şi organizatori. Reghinul este renumit în industria mobilei tocmai datorită saşilor. Aşa s-a născut brandul Natürlich, care se adresează unui segment mediu, între Mobexpert şi Ikea, o nişă care nu a fost exploatată şi care funcţionează bine. Avem două branduri, Natürlich şi Haprix, ultimul este low-cost”, a detaliat Zsolt Bereczki.

 

Lider în Transilvania

 

Ambient a început activitatea în 1993, iar în 2002 a deschis la Sibiu primul centru comercial de tip „Do-it-Yourself” din România. În scurt timp, datorită produselor oferite, cât și a serviciilor integrate de consultanță pentru orice proiect de construcție, renovare sau amenajare a locuințelor, Ambient s-a impus drept unul dintre cele mai puternice rețele de centre comerciale din domeniul construcțiilor și amenajărilor din Transilvania.

 

Pentru casă și grădină

 

Compania Larix, cu sediul în Reghin, judeţul Mureş, este deţinută de omul de afaceri Zsolt Bereczki şi este membră a Asociaţiei Producătorilor Români de Mobilier. În ceea ce priveşte activitatea de export, Larix vinde cu precădere mobilier de interior, living şi sufragerii, precum şi articole sportive şi mobilier de grădină. Unele dintre produsele preferate de clienții Larix de pe piața internă se numără mobilierul furniruit, în stil contemporan, minimalist, pentru living, sufragerii, dar şi canapele.

Zsolt BERECZKI | director general Larix

„Când vine vorba despre mobilier şi decoraţiuni, vom răspunde mereu Natürlich tuturor solicitărilor clienţilor noştri. Viziunea noastră urmăreşte schimbarea imaginii serviciilor din această industrie, printr-o abordare diferită a relaţiilor cu clienţii. Mizăm pe înţelegerea dorinţelor celor care ne calcă pragul şi pe faptul că, indiferent de solicitare, noi vom putea veni cu răspunsul potrivit.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura