Vești bune pentru iubitorii de istorie și patrimoniu: Muzeul de Istorie a Farmaciei din Sibiu își redeschide porțile pentru vizitatori începând de marți, 3 iunie. Decizia a fost luată ca urmare a interesului tot mai mare manifestat atât de cadrele didactice din Sibiu, cât și de grupurile de turiști și specialiști din țară și din străinătate.

sursa foto: Muzeul Național Brukenthal
Instituția muzeală va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9:00 și 17:00, iar reprezentanții muzeului anunță că vizitele ghidate se realizează doar pe bază de programare, cu cel puțin 48 de ore înainte, la adresa de e-mail secretariat@brukenthalmuseum.ro.
Situat în Piața Mică nr. 26, muzeul reprezintă una dintre cele mai valoroase atracții culturale ale Sibiului, oferind publicului o incursiune fascinantă în istoria farmaciei și a medicinei.
Unic în România
Muzeul de Istorie a Farmaciei se remarcă printr-o serie de caracteristici care îl transformă într-un obiectiv de referință la nivel național și european.
În primul rând, este singurul muzeu de istorie a farmaciei din România care deține atât colecții homeopate, cât și alopate, patrimoniul său numărând peste 6.900 de piese. Printre exponate se regăsesc instrumente farmaceutice, recipiente, documente și obiecte care ilustrează evoluția practicilor medicale și farmaceutice de-a lungul secolelor.
Parte a unei rute culturale europene
Un alt argument important pentru vizitare este apartenența muzeului la rețeaua europeană Aromas Itinerarium Salutis, o prestigioasă rută culturală dedicată istoriei farmaciei și plantelor medicinale.
Integrarea în această rețea a contribuit la creșterea vizibilității patrimoniului românesc și a conectat muzeul sibian la un circuit european de elită, alături de alte instituții de profil din Europa.
Ghidaje realizate de unul dintre cei doi specialiști din România
Vizitatorii au ocazia să descopere poveștile fascinante din spatele exponatelor prin intermediul ghidajelor susținute de muzeograful Ana-Maria Păpureanu, expert în istoria farmaciei.
Potrivit reprezentanților muzeului, în România există doar doi specialiști în acest domeniu, iar unul dintre ei activează chiar la Sibiu.
„Vă așteaptă să vă povestească secretele colecțiilor noastre”, transmit reprezentanții instituției.
Program de vizitare
Muzeul de Istorie a Farmaciei, Piața Mică nr. 26, Sibiu
Miercuri – Duminică: 09:00 – 17:00
Programări pentru vizite ghidate: secretariat@brukenthalmuseum.ro (cu minimum 48 de ore înainte)













