Muzeul ASTRA din Sibiu îi invită pe vizitatori să ia parte la împletirea tradițională a coardelor de ceapă. Activitatea are loc după recoltarea cepei din grădinile muzeului, care au oferit și în acest an o producție bogată.

Sursă foto: Muzeul Astra
Participanții vor învăța tehnica folosită odinioară pentru împletirea și depozitarea cepei în podurile caselor, astfel încât aceasta să se păstreze peste iarnă. În cadrul atelierului, specialiștii muzeului vor prezenta și rolul important pe care ceapa îl avea în alimentația tradițională, fiind un ingredient de bază în numeroase preparate, de la fripturi și mâncăruri țărănești până la ceapa coaptă în jar sau lichi.
Evenimentul oferă publicului ocazia de a descoperi obiceiuri și tehnici transmise din generație în generație, dar și de a afla curiozități despre utilizarea cepei în bucătăria tradițională și metodele prin care gospodarii reușeau să o păstreze proaspătă pe parcursul întregii ierni.











