Munca la negru, inexistentă în grădinițe și creșe

În perioada 25 martie – 29 martie 2024 s-a desfăşurat Campania naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile învățământ preșcolar și activități de îngrijire zilnică pentru copii”.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Conform ITM Sibiu, inspectorii de muncă au efectuat controale la 33 angajatori care își desfășoară activitatea în domeniul vizat.

În domeniul relațiilor de muncă nu au fost depistate persoane care să presteze muncă nedeclarată sau subdeclarată, inspectorii de muncă aplicând 15 avertismente pentru nerespectarea altor prevederi legale.

În urma controalelor au fost dispuse un număr de 23 măsuri de remediere a deficiențelor pentru următoarele neconformități: nerespectarea termenului de transmitere a modificărilor salariale, nerespectarea termenului de transmitere în Revisal a datei și temeiului legal al încetării contractelor individuale de muncă, folosirea greșită a modelului contractului individual de muncă,  lipsa corecției datelor transmise eronat în Revisal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*