Moment istoric la Cluj-Napoca Arnold Klingeis înnobilează cu distincția Historic Cafés Route (HCR) oferită de Consiliul Europei, prima locație istorică din centrul țării – Chios Social Lounge (CP)

Cu câteva luni în urmă, consiliul director al pregistigioasei rute culturale Historic Cafés Route a aprobat includerea în rețea a două locații din Cluj-Napoca, Chios Social Lounge și Hotel Trasilvania, numit în trecut și Hotel ,,Regina Angliei’’.

Evenimentul festiv pentru dezvelirea plăcuței Historic Cafés Route expusă la intrarea în celebra locație amplasată pe cocheta insula de pe lacul din Parcul Central al Municipiului Cluj-Napoca a consemnat aderarea Chios Social Lounge la Historic Cafés Route.

Celebrarea acestui eveniment unic, de exceptie a avut loc în prezența unor invitați și reprezentanți ai mass-media, joi 7 Decembrie, la ora 16:00, organizat fiind cu generozitate, eleganta si distinctie de catre dl Ștefan Gadola administrator Chios Social Lounge și dl Arnold Klingeis ambasador Historic Cafés Route în România.

De asemenea, Chios Social Lounge a prezentat primul meniu istoric care reflectă tradițiile culinare ale Municipiului Cluj-Napoca, ofertă care este deja disponibilă pentru clujeni și turiștii care ajung în Cluj-Napoca și în mod special pentru cei care călătoresc pe primul circuit turistic lansat în cadrul evenimentului de către Historic Cafés Routes pentru punerea în aplicare a obiectivelor propuse în cadrul sesiunii a IX-a a Advisory Forum organizat de Directoratul General pentru Democrație al Consiliului Europei, în data de 2-4 Octombrie 2019, la Sibiu, cu tema ,,Cultural Routes for Cutural Tourism’’.

Momentul cel mai important al evenimentului a constat în prezentarea primului circuit turistic dezvoltat în cadrul Historic Cafés Route pentru promovarea celor 48 de rute culturale acreditate de Consiliul Europei, cu următorul titlu:

Cultural Routes Winter Experience in Romania by Historic Cafés Route

https://untravelledpaths.com/the-winter-historic-cafe-route-experience

În această ofertă se pune accentul pe două elemente principale cu impact în context internațional prin care oferta Historic Cafés Routes România să devină atractivă și competitivă având în vedere competiția imensă în cadrul industriei turismului.

  1. Dracula – Hotel Transilvania Cluj-Napoca

„Hotelul Transilvania Cluj-Napoca”, este hotelul real din istoria imaginara a romancierului Bram Stoker, despre „Dracula”. După îndelungi cercetări, istoricii au stabilit ca „Hotelul Royale” din Klausenburg se identifica cu „Hotelul Transilvania” din Cluj, care in acele vremuri purta numele de „Regina Angliei”. În acest hotel a poposit Johnathan Harker în drumul lui spre castelul Bran al contelui Dracula, pentru a media o tranzacție imobiliara a acestuia in Carfax London. Hotelul nu are nimic din opulenta aristocratica si fantasmele castelului Bran, ci păstrează de a lungul celor 500 de ani de existenta simplitatea si austeritatea unui han de altădată, cu camere la parter și etaj, curte interioara si acces liber tuturor trecătorilor interesați sa intre pe poarta spre legenda. Camerele simple, cu pat comod si cana de apa, menita sa stingă asprimea condimentelor ungurești ale mâncărurilor servite la restaurant, cu meniuri atât de mediatizate in asociere cu romanul „Dracula”, își așteaptă oaspeții. Dracula – Hotel Transilvania Cluj-Napoca a fost nominalizat a reprezenta una dintre camerele Hotelului de Gheață și promovat în cadrul proiectului de marketing turistic în România și la nivel internațional, fiind romanul cel mai regizat în istoria cinematografiei cu un număr de peste 200 de producții cinematografice.

  1. Hotelul de Gheață Bâlea Lac

Una dintre celebrele atracții turistice pentru România în sezonul de iarnă este inclus în prima ofertă Historic Cafes Route ca experiență turistică pentru distinșii oaspeți care călătoresc pe ruta istorica a cafenelelor europene, ajung în vârful Munților Făgăraș și se cazează în cabana de pe Lacul Bâlea, membră în Historic Cafés Route.

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac prezent și anul acesta într-un top mondial al celor mai atractive destinații pentru petrecerea vacanței de iarnă, a fost nominalizat în cotidianul ,,THE STANDARD’’ pentru sezonul no.17 – ,,ART&ICE’’ și de prestigioasa publicație ,,THE TIMES’’ în sezonul no.16  – ,,EUROPA’’ (anul 2022) într-o listă cu 25 de destinații speciale din lume pentru o escapada pe zăpada, alta decât schiul.

Primul circuit HCR include 5 locații membre Historic Cafes Route începând cu Chios Social Lounge si Hotel Transilvania în Cluj-Napoca, Pardon Café la Sibiu, Palatul Brukenthal la Avrig și la mare înălțime, pe Transfăgărășan Cabana Bâlea Lac amplasată pe o peninsulă în Lacul Bâlea, locații ce reprezinta prima varianta de intinerariu cu aterizare la Cluj-Napoca.

Pentru a doua varianta cu aterizare pe aeroportul din Brașov vor fi decorate cu distincția Consiliului Europei oferită prin HCR trei locații din Municipiul Brașov: cafenelele ,,La Vatra Ardealului’’ și ,,INSPIRATIO’’ din centrul vechi al orașului și ,,Hotel Chitic’’, care reprezintă locațiile vizitate de distinșii oaspeți, călătorind în acest intinerariu în varianta doi, folosind ca poartă de sosire în România aeroportul din Brașov.

În deschiderea evenimentului festiv organizat la Chios Social Lounge din Cluj-Napoca, au luat cuvântul și au declarat următoarele:

Arnold Klingeis – Ambasador Historic Cafés Routes în România

,,Este o deosebită onoare și bucurie să fiu astăzi la Cluj-Napoca, pentru a oferi distincția Consiliului Europei prin Historic Cafés Route, moment istoric care reprezintă în același timp începutul implementării unui program turistic care are ca scop principal punerea în valoare a potențialului imens pe care îl reprezintă cele 48 de trasee culturale acreditate de Consiliul Europei.

În calitate de ambasador al Historic Cafés Route am frumoasa misiune de a promova valorile Consiliului Europei, printre care mentionez drepturile omului, libertățile individuale ale cetățenilor, pluralismul, democrația, egalitatea de șansă și toate principiile care constituie un stat de drept modern și european.

Stimate dl Ștefan Gadola îmi revine onoarea de a vă felicita în numele Historic Cafés Route și al Consiliului Europei pentru distincția primită și am certitudinea ca de aici, din centrul țării, de la Chios Social Lounge, din Parcul Central al Municipiului Cluj-Napoca va debuta un important program turistic care pune în valoare istoria și moștenirea culturală și culinară a României. ’’ […]

Ștefan Gadola – Administrator Chios Social Lounge Cluj-Napoca

,,Sunt mândru că acest local este primul restaurant din Cluj-Napoca care face parte din acest intinerar cultural al Consiliului Europei. Mulțumesc dl Arnold Klingeis pentru inițiativă, orașul Cluj meritându-și, prin prisma istoriei, locul în această rută culturală. Clădirea restaurantului este considerată monument istoric și ne bucurăm că și în zilele noastre este apreciată și că de astăzi face parte din cultura europeană prin înscrierea în HCR.’’

Adriana Sava – Administrator Hotel Transilvania Cluj-Napoca

,,Onorata de a participa la distinsul eveniment, doresc sa imi exprim gratitudinea fata de dl Gadola, care a avut deschiderea, increderea si dorinta de a adera la  Historic Cafés Route, cu locatia Chios Social Lounge,  locatie de exceptie, purtatoare a unei incarcaturi cu valente istorice si culturale devenind astfel deschizator de drumuri pentru promovarea valentelor locale in randul tarilor Consiliului Europei si nu numai.

Sunt impresionata, coplesita de apreciere si recunostiinta pentru faptul ca tocmai din Sibiu, Dl ambasador Arnold Klingeis, a ales Clujul cu 2 locatii fundamental diferite, purtatoare insa de val istoric si legenda, pentru a le promova in prestigioasa ruta culturala.

Deoarece reprezint cea de a-2- a locatie clujeana acceptata de HCR, Hotel Transilvania, nu imi ramane decat sa lansez invitatia de participare la evenimentul festiv ce va avea loc la hotel, pentru dezvelirea placutei HCR, eveniment la care va vom familiariza cu cateva date despre istoria hotelului, legenda Dracula si meniul istoric de care este legat.’’

James Chisnall – Administrator Untravelled Paths

„Traseele culturale ale Consiliului Europei reprezintă esența istoriei, evoluției, crizelor și a patrimoniului cultural european definit în ultimele aproape 4 decenii ca fiind un potențial cultural și turistic care nu a fost încă descoperit de industria turismului și pus în valoare pentru europeni și călători care vizitează Europa.

Untravelled Paths invită turoperatorii din Europa și din întreaga lume să devină parteneri în dezvoltarea turismului cultural bazat pe moștenirea evidențiată de cele 48 de trasee culturale ale Consiliului Europei. Această importantă moștenire așteaptă să fie oferită lumii sub formă de oferte turistice prin stabilirea unei rețele de promovare pentru a aduce patrimoniul bătrânului continent, important pentru Europa și lumea întreagă, la viaţă.

Felicitările mele și cele mai bune urări dl Stefan Gadola și dl ambasador Arnold Klingeis pentru această primă etapă importantă aici la Chios Social Lounge din Cluj-Napoca. Este o mare onoare să am ocazia să particip astăzi la evenimentul oficial de lansare a programului de călătorie al HCR în calitate de partener de dezvoltare a destinațiilor turistice, prin coordonarea viitoarelor demersuri de către Untravelled Paths!’’

Foto: Historic Cafés Route

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*