Interzicerea jocurilor de noroc în Sibiu a devenit o problemă fundamentală care a intrat în vizorul autorităților. În cadrul unei conferințe reprezentanții USR spun că orașul trebuie să își asume o poziție clară și cer eliminarea acestor activități pe motiv că provoacă dependență și probleme sociale grave. Consilierul USR, Diana Mureșan a declarat că fenomenul jocurilor de noroc este unul periculos, care afectează direct familiile și tineri.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
„Nu sunt o formă de divertisment. Ele creează dependență și generează costuri sociale uriașe. Se spune că aduc bani la bugetul statului, dar este un argument înșelător. Pe măsură ce cresc dependențele, cresc și costurile sociale”, a explicat aceasta.
Datele furnizate de Diana Mureșan arată că în Sibiu există 624 de mijloace de joc în exploatare, sunt trei tipuri slot-machines, GLT-uri și rulete, răspândite în 71 de locații din oraș, iar prezența lor are impact inclusiv asupra copiilor și adolescenților. La nivel național, 5.441 de persoane s-au autoexclus din sistemul jocurilor de noroc.
„Atâtea persoane au ajuns în punctul în care singura soluție a fost să se autoexcludă. Este un semnal clar că fenomenul scapă de sub control”, a adăugat Diana Mureșan.
Peste 2.400 de semnături în două zile
Pentru a testa opinia publică, USR a lansat marți o petiție pentru interzicerea jocurilor de noroc în Sibiu. În doar 48 de ore, inițiativa a strâns peste 2.400 de semnături.
La rândul său, Deputatul USR Adrian Echert a spus că lupta împotriva „păcănelelor” este o prioritate și că fenomenul se extinde în special în rândul tinerilor: „Este o molimă care i-a prins pe mulți tineri. Se aseamănă cu o dependență de droguri. Oamenii își pierd banii și își distrug viețile”.
Deputatul USR a amintit că autoritățile locale pot decide dacă permit sau nu astfel de activități în orașe, în urma unei ordonanțe de urgență adoptate la nivel național.
O singură unitate de învățământ din Sibiu, la o distanță sigură
În paralel, platforma farapacanele.ro a lansat o hartă interactivă care arată cât de aproape sunt sălile de jocuri de noroc de unitățile de învățământ. Potrivit datelor prezentate, în Sibiu o singură unitate de învățământ se află la o distanță sigură de cel puțin 500 de metri de o sală de jocuri: Grădinița de pe strada Crișanei.
În rest, majoritatea școlilor și grădinițelor sunt considerate „nesigure” din acest punct de vedere, deoarece în apropiere funcționează astfel de locații. Reprezentanții USR spun că Sibiu ar trebui să devină un oraș sigur pentru familii și copii și fac apel la consilierii locali și la primari să susțină interzicerea jocurilor de noroc în Sibiu.











