Modernizarea Spitalului de Pediatrie continuă prin lucrări și achiziția de dotări

Spitalul de Pediatrie, aflat în administrarea Primăriei Municipiului Sibiu, este pregătit pentru a face față valului nou de infectări cu COVID.

Personalul medical din Spital are asigurate cele necesare pentru protecție: combinezoane, măști, viziere și mănuși. Măsurile de protecție împotriva COVID au fost menținute la Spitalul de Pediatrie în toată această perioadă, ceea ce înseamnă că masca a fost și este în continuare obligatorie în interiorul Spitalului, inclusiv pentru pacienți și aparținători. De asemenea, copiii care ajung în secția de Urgențe sunt testați, iar cei pozitivi sunt îndrumați către Secția de Boli Infecțioase de pe str. Transilvaniei, pentru evaluare și tratament. Acțiunea de testare înseamnă un efort constant pentru personalul medical: ca volum, de la începutul acestui an, în secția Urgențe au fost efectuate 14.156 teste, dintre care 1.406 au fost pozitive.

În acest moment în secția Boli Infecțioase de pe strada Transilvaniei sunt pregătite 36 de paturi pentru pacienții confirmați cu COVID, alte 6 paturi fiind disponibile în secția de terapie intensivă de pe str. Pompei Onofrei. În acest context, reamintim că Spitalul de Pediatrie are propria stație de oxigen, esențial pentru bolnavii cu această patologie.

Având în vederea creșterea numărului de infectări, echipa Spitalului de Pediatrie sfătuiește părinții ca la cele mai mici semne de boală – febră, tuse, diaree, vărsături – să testeze copiii. Aceștia pot fi testați acasă, cu un test rapid, sau în secția Urgențe a Spitalului de Pediatrie, în mod gratuit. Reamintim și faptul că la Spitalul de Pediatrie se pot face teste COVID contracost, cu programare prealabilă la numărul de telefon 0269.217.927 sau online, pe www.pediatriesibiu.ro. 

De asemenea, Primăria Sibiu, printr-un proiect finanțat din fonduri europene continuă să modernizeze spațiile și dotările Spitalului: 

  • Unitatea de primiri urgențe funcționează de la începutul anului într-un spațiu extins, complet modernizat, cu mobilier nou. Unitatea are acum propriul laborator de analize, dotat cu aparaturi noi și performante, cu analizoare automate, mult mai exacte și rapide. De asemenea, s-a instalat un sistem nou de ventilație, climatizare și tratare a aerului. Fluxul pacienților este mai bine organizat printr-un sistem informatic care emite bonuri de ordine și prioritizează pacienții în funcție de triajul preliminar și gradul de urgență.

  • În Ambulatoriile Spitalului se livrează etapizat aparaturi performante pentru diagnostic și tratament. Până în prezent s-au livrat peste 80 de astfel de aparte în valoare de 10 milioane lei, iar achizițiile continuă. Spre exemplu, de mare ajutor sunt aparatele mobile de radiologie și ecografie cu care medicii pot investiga lângă patul pacientului. De asemenea, medicii au la dispoziție sisteme noi de aparaturi pentru diagnosticarea oftalmologică și ORL, minim invazive, precum și un video endoscop de ultimă generație. Unul dintre aparate produce biopansamente, care vor asigura un tratament personalizat pentru fiecare rană. Un alt echipament găsește venele în mod eficient, prin scanare, reducând astfel disconfortul micuților cărora trebuie să li se recolteze sânge pentru analize. Printre echipamentele achiziționate se numără și mese noi de chirurgie, diverse analizoare și instrumentare, dar și tehnică IT.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*