Proiectul de modernizare a Parcului Sub Arini a revenit în atenția Consiliului Local Sibiu, în cadrul ședinței de joi, unde au fost exprimate atât susțineri, cât și critici privind investiția propusă de administrația locală.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
În cadrul dezbaterilor au fost exprimate și opinii critice la adresa modului în care se dezvoltă orașul. Adrian Chirciu a făcut apel la implicarea cetățenilor în deciziile privind viitorul Sibiului și a susținut că Parcul Sub Arini reprezintă mai mult decât un obiectiv de investiții.
„Parcul este un colț de natură, un loc unde trăiesc păsări și alte viețuitoare. Este o moștenire pe care trebuie să o protejăm și să o lăsăm generațiilor viitoare”, a declarat acesta.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Arhitectul Adrian Roșca a vorbit importanța păstrării unuia dintre cele mai apreciate spații verzi din Sibiu. Acesta a descris Parcul Sub Arini drept „o parte de pădure care intră în oraș” și a susținut că valoarea sa principală constă tocmai în caracterul său natural.
„Sibienii apreciază acest parc și ar trebui să îl păstrăm cât mai aproape de forma sa actuală. Există o competiție între orașe, iar Sibiul pierde dacă nu își conservă atuurile. Amenajarea propusă se înscrie într-o tendință de a ocupa parcul cu tot felul de funcțiuni”, a afirmat Adrian Roșca.
Bărbatul consideră că parcul nu necesită intervenții majore, ci doar lucrări de întreținere. Acesta a apreciat că o variantă mai puțin costisitoare ar permite economisirea unei sume importante din bugetul proiectului, estimat la aproximativ patru milioane de euro, fonduri care ar putea fi redirecționate către alte măsuri cu impact ecologic.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Reprezentanții Primăriei Sibiu au respins acuzațiile privind „betonarea” parcului. Arhitectul Emanuel Lazăr a precizat că intervențiile urmăresc atât conservarea, cât și revitalizarea spațiului verde.
„Nu ne-am trezit peste noapte că vrem să tăiem arbori. Copacii eliminați sunt cei uscați sau care nu mai îndeplinesc condițiile de sănătate. În locul acestora vor fi plantați aproximativ 300 de arbori noi”, a explicat Astrid Fodor, primarul Sibiului.
Proiectul prevede și refacerea Fântânii Rotunde la forma sa istorică, înlocuirea asfaltului existent cu materiale care reduc acumularea căldurii și amenajarea unor zone cu piatră naturală. De asemenea, vor fi amenajate circa 1,8 hectare de teren cu amestecuri de semințe pentru biodiversitate.













