Mobilizare de forțe la meciul de mâine, cu jandarmi din 2 județe

Mâine, 4 martie 2023, jandarmii sibieni împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, vor fi mobilizați pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal disputat între echipele CSC 1599 Șelimbăr și Dinamo București, începând cu ora 12.00, pe Stadionul Municipal Sibiu.

Foto: CSC 1599 Șelimbăr

Jandarmeria reamintește câteva dintre obligațiile spectatorilor:

– să nu săvârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să nu profereze și să nu scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi amenințări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora

– să nu introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen

– să nu escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor

– să nu refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine

– să nu se caţere pe gardul care delimiteazã spaţiul de joc de tribună

– să nu provoace și să nu participe efectiv la scandal în incinta stadionului

– să nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea.

Participanții sunt sfătuiți să:

– să vină din timp la stadion, începând cu ora 10.00, ora deschiderii porților de acces, pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion

– să manifeste răbdare, să respecte indicațiile autorităților și să evite implicarea în conflicte de orice natură

– să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.

„Totodată, le recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea să tulbure ordinea și liniștea publică, delimitându-se de orice formă de conflict, verbal sau fizic, ce ar putea conduce la manifestări violente și facem precizarea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.

În caz de nevoie solicitați ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, transmite Jandarmeria.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*