„Patricknoar”, primul patinoar ecologic din Sibiu, a prins contur pe acoperișul de la Promenada Mall. Investiția îi aparține sibianului Dragoș Patriche, care își dorește să ofere localnicilor și turiștilor o nouă modalitate de distracție pe gheață nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă, ci pe tot parcursul anului. Ideea a încolțit mai demult, în ianuarie lansând chiar un chestionar la Sibiu privind oportunitatea construirii unui patinoar all-season. Amenajarea lui e gata, urmând să fie deschis publicului larg la finalul lunii noiembrie. Nu are dimensiuni impresionante, din contră, măsoară doar 170 mp (cca 17 metri lungime pe 10 metri lățime), însă suprafața pe care se va patina e grozavă. În plus, va fi accesibilă pe tot parcursul anului.
(Maria-Antonia OANA)
„O să fie un patinoar ecologic, gheața fiind înlocuită de plăci speciale cu o tehnologie de ultimă generație. Este singurul patinoar de acest tip, deschis publicului larg, la Sibiu”, a declarat Dragoș Patriche pentru ziarul Mesagerul.
Acesta a lucrat peste zece ani în cadrul Aeroportului Internațional Sibiu, iar ulterior și-a continuat cariera la Aeroportul din Frankfurt. Ideea i-a venit în perioada în care locuia la Frankfurt, iar numele „Patricknoar” este inspirat de fiul său, Patrick. Ulterior a decis să revină acasă și să investească într-un proiect dedicat sibienilor.
Prețurile vor fi accesibile pentru toate vârstele. Un bilet pentru adulți va costa 35 de lei pentru o oră de patinaj, iar pentru copii 25 de lei. Închirierea patinelor va fi 25 de lei, însă vizitatorii pot veni și cu patinele proprii.
Patinoarul va avea o suprafață de 170 de metri pătrați și va include containere de tip cafenea, unde vizitatorii se vor putea relaxa. Dragoș Patriche estimează că spațiul va fi gata la sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie.
„Vreau să meargă și să-l extindem cât mai mult. Locația ne ajută și cred că avem mari șanse”, a adăugat fondatorul.
Proiectul este finanțat în proporție de 40% din fonduri europene, restul de 60% reprezentând contribuția proprie a lui Dragoș Patriche. Sibianul a devenit cunoscut locuitorilor județului după ce a cochetat și cu politica, fiind candidatul PUSL la funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu la alegerile de anul trecut.













