Ministrul Culturii, în vizită la Sibiu. A participat la Festivalul Ars Hungarica.

Ministrul Culturii, András István Demeter s-a aflat vineri la Sibiu, la invitația președintelui Asociației HID. Cu această ocazie a participat la Festivalul Ars Hungarica și a vizitat expoziția „Graficieni maghiari din colecția Muzeului Național Brukenthal”. Seara a participat la un spectacol de stand-up comedy și a vizitat Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. 

sursa foto: Ministerul Culturii

Invitat la Festivalul Ars HUNGARICA de către Serfőző Levente, președintele Asociației HID și organizatorul evenimentului, ministrul Culturii a început ziua în atmosfera ediției aniversare. Împreună cu Serfőző Levente și Raluca Teodorescu, manager interimar al Muzeului Național „Brukenthal”, ministrul a vizitat expoziția „Graficieni maghiari din colecția Muzeului Național Brukenthal”, deschisă la Galeria de Artă Contemporană. Conceptul expoziției și lucrările prezentate i-au fost explicate de Raluca Teodorescu, iar Serfőző Levente a completat cu istoricul și contextul artistic al graficienilor maghiari incluși în selecție.
„Ca fost secretar de stat, am fost de mai multe ori, având responsabilități majore în pregătirea anului 2007 – Sibiu – Capitală Culturală. Am mai revenit la Sibiu și în penultimul meu mandat în îndeplinirea responsabilităților de demnitate publică. Însă, în calitate de ministru, aceasta este prima mea vizită și este ocazionată de săptămâna culturală maghiară. Am promis de mult colegilor că nu voi rata ocazia de a simți pulsația acestei componente a policromiei culturale din Sibiu. Aveam, așadar, o datorie veche, dar abia acum am reușit să ajung la Ars HUNGARICA.”, a declarat ministrul András István Demeter. 

sursa foto: Ministerul Culturii

În timpul vizitei la Sibiu, ministrul Culturii s-a întâlnit cu reprezentanți ai administrației publice locale și membri ai comunității laice și religioase, a vizitat Prefectura și Casa Artelor – Centrul de activitati si resurse regionale (C.A.R.R.) al Muzeului ASTRA, condus de Ciprian Stefan (distinsă recent cu Premiul European pentru Patrimoniu – Europa Nostra 2025, la categoria „Educație, Formare și Competențe”, prin proiectul finanțat de Unitatea de Management a Proiectului – UMP a Ministerului Culturii, în cadrul Programului RO-Cultura, susținut prin Granturile SEE și Norvegiene 2014–2021).

sursa foto: Ministerul Culturii

A avut loc și o întrevedere cu primarul Astrid Cora Fodor, în cadrul căreia au fost discutate direcții de cooperare pentru perioada următoare.
Seara s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol de stand-up comedy și cu o vizită la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, unde doi creatori emblematici ai scenei românești și internaționale (regizorul Silviu Purcărete, compozitorul Vasile Șirli), alături de Dragoș Buhagiar și echipa teatrului pregătesc premiera spectacolului „O mie şi una de nopți”.

sursa foto: Ministerul Culturii

„Sibiul a fost și va fi un exemplu din punct de vedere al susținerii culturii. Anul 2007 a reprezentat o trambulină. De atunci, Sibiul a făcut un salt și este în continuare într-o efervescență, ceea ce este deosebit de important” a subliniat ministrul Culturii.