Mihai Lisan, DPS SA: ”Întreținerea celor 950 de kilometri de drumuri județene este o responsabilitate complexă” (CP)

Directorul general al Societății Drumuri și Poduri SA Sibiu (DPS), Mihai Lisan, afirmă că siguranță circulației pe drumurile județene este o prioritate continuă a companiei, o parte dintre lucrări urmând să fie îndreptate  și în 2023 în această direcție.

”Întreținerea celor 950 de kilometri de drumuri județene  este o responsabilitate complexă la îndeplinirea căreia avem în vedere  în primul rând legislația în domeniu, dar și punctele de vedere ale unor parteneri instituționali precum Poliția Rutieră, primăriile din județ sau societăți specializate. De altfel și  în 2023 vom pune în aplicare, pe diferite sectoare de drum, proiecte de siguranță a circulației întocmite de specialiști, la cererea companiei noastre. Primele astfel de lucrări se vor realiza pe  20 de kilometri din DJ106 Sibiu -Agnita”, spune directorul DPS SA.

Lisan susține că un rol important în creșterea gradului de siguranță rutieră îl au investițiile Consiliului Județean Sibiu.

”Siguranță circulației crește prin investiții. În anul 2022 aproape 50 de kilometri din infrastructura județului au fost complet modernizați prin investiții ale Consiliului Județean Sibiu, iar reparațiile au totalizat alți 10 kilometri”, afirmă Mihai Lisan.

Investițiile menționate de directorul DPS SA sunt drumurile Agnita-Sighișoara (total 37 km, din care  21,6 km pe teritoriul județului Sibiu), Mediaș-Bârghis (24 km) și Sibiu-Cisnădie/Arhitecților (4 km), primele două finanțate din fonduri europene atrase de Consiliul Județean Sibiu, iar a treia lucrare finanțată din bugetul CJS.

”Infrastructura modernizată este cel mai important pas în siguranța circulației și unul major pentru compania noastră ca administrator de drumuri”, mai spune Lisan.

Drumuri și Poduri SA este  compania Consiliului Județean Sibiu. Anul 2022 a marcat recepția utilajelor și echipamentelor achiziționate printr-o amplă campanie de modernizare, în valoare totală de 2 milioane de euro.

”Mijloace moderne pentru infrastructură modernă”, spunea atunci președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Potrivit președintei, DPS SA, în calitate de administrator al drumurilor județene, a înțeles care sunt așteptările și a elaborat un plan de reorganizare menit a satisface pretențiile sibienilor. De altfel, rezultatele Societății de Drumuri confirmă o reorganizare reușită: compania a înregistrat creșteri ale cifrei de afaceri și profitului.

Anul 2023 se anunță , de asemenea, unul important pentru  îmbunătățirea calității infrastructurii rutiere a județului, Consiliul Județean Sibiu având în derulare investiții precum reabilitarea DJ 106B – A1 – Ocna Sibiului – Loamneş – Şoroştin – Ţapu (din fonduri europene) , cea a DJ141C- limită județul Alba – Broșteni – Bogatu Român – intersecție DJ107B și construcția sau reabilitarea a nu mai puțin de cinci poduri de pe drumuri județene prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*