Mihaela Miroiu, întâlnire cu cititorii din Sibiu la lansarea volumului „Acasă e acolo unde pot iubi”

Librăria Humanitas „Constantin Noica” (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 16, Sibiu) organizează joi, 11 iunie, de la ora 18:00, lansarea volumului „Acasă e acolo unde pot iubi” (Editura Polirom, colecția „Ego. Grafii”), semnat de Mihaela Miroiu. Alături de autoare, vor fi prezenți Dragoș Varga, Minodora Sălcudean și Răzvan Pop.

Foto: Humanitas Sibiu

„O carte răscolitoare și necesară, care se mișcă între jurnal intim și reflecții aproape taumaturgice «despre experiența trăită a îmbătrânirii» și, în definitiv, asupra condiției umane. Mihaela Miroiu reușește să recupereze teme absente, pe care literatura, chiar și cea memorialistică, tinde să le trimită mai degrabă în teritorii necunoscute și înspăimântătoare, cartografiate drept «hic sunt leones» («aici sunt lei»). Nu îmi amintesc să fi citit un text similar, atât de dens, de încăpător, metafizic și, în același timp, atât de plin de speranță, de tandru și de mundan, care impresionează și prin polifonia de voci absente. Este, în mod fundamental, o carte despre iubirea pentru celălalt”, e de părere Roxana Dumitrache.

Foto: Humanitas Sibiu

„Înțelepciune umană caldă”

„Memoriile Mihaelei Miroiu sunt summum-ul scrisului ei de până acum. Toate temele ei academice devin aici înțelepciune umană caldă. Trecut uman edificat asupra umanului – îmbrățișând orice viitoruri umane. Dar ele nu compun doar o carte înțeleaptă – ci și una curajoasă. Nici nu știi ce să admiri mai mult: curajul cu care scrie despre îmbătrânire; despre boală; despre răutatea bolii de a lovi exact atunci când e așteptată noua viață senină; despre răutatea umană care vrea să distrugă ce e diferit; despre prietenia intra- și inter-specii; despre cei iubiți dinăuntrul familiei; despre cei iubiți din afara familiei; despre natura din miezul erei digitale. O carte necesară. Și folositoare. Și adevărată. Și hrănitoare – pentru orice viitor care mai crede în uman”, a scris Radu Vancu.

Foto: Humanitas Sibiu

Detalii despre autoare

Mihaela MIROIU, filosoafă, politologă, scriitoare. Este membră a Academia Europaea. Coordonează colecţia „Studii de gen” a Editurii Polirom. Volume publicate: Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană (1995), Jumătatea anonimă. Antologie de filosofie feministă (1995), România. Starea de fapt (în colab., 1997), Societatea retro (1999), Introducere în etica profesională (în colab., 2000), Politici ale echităţii de gen. Ghid pentru învăţământul universitar din Europa Centrală şi de Est (2003), Cu mintea mea de femeie (2017), Birth of Democratic Citizenship: Women and Power in Modern Romania (în colab., 2018; ed. rom.: Naşterea cetăţeniei democratice. Femeile şi puterea în România modernă, 2019), Povestiri despre Cadmav (2021). La Editura Polirom a publicat: Învăţământul românesc azi (în colab., 1998), Lexicon feminist (editoare, în colab., 2002), Patriarhat şi emancipare în istoria gândirii politice româneşti (editoare, în colab., 2002), Convenio. Despre natură, femei şi morală (ed. a II-a, 2002), Drumul către autonomie. Teorii politice feministe (2004), R’Estul şi Vestul (în colab., 2005), Nepreţuitele femei. Publicistică feministă (2006), Dincolo de îngeri şi draci. Etica în politica românească (2007), Naşterea. Istorii trăite (coord., în colab., 2010), Ideologii politice actuale. Semnificaţii, evoluţii şi impact (coord., 2012), Mişcări feministe şi ecologiste în România (1990-2014) (coord., 2015), Aripi şi rădăcini (2022), Avem loc unii de alții? (2024).