Miastenia gravis – ce este și cum se manifestă? Sfaturile dr. Ioan-Florin Cătană, medic primar neurolog la Spitalul Militar Sibiu

Medic primar neurolog Ioan-Florin Cătană, de la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, oferă câteva informații utile despre o afecțiune neuromusculară, care se manifestă prin fatigabilitate și slăbiciune la nivelul mușchilor scheletici și care se agravează după perioade de activitate sau se ameliorează după repaus.

foto: Spitalul Militar Sibiu/facebook

Miastenia gravis (MG). Când e cazul să vă adresați unui specialist NEUROLOG
Miastenia gravis (MG) este cea mai frecventă afecțiune a joncțiunii neuromusculare; este o maladie autoimună cu anticorpi (Ac) direcționați față de elementele structurale ale membranei postsinaptice.
„Miastenia gravis afectează atât bărbații, cât și femeile și apare la toate grupurile rasiale și etnice. Această patologie afectează cel mai frecvent femeile adulte tinere (sub vârsta de 40 de ani) și bărbații cu vârstă peste 60 de ani, dar poate apărea la orice vârstă, inclusiv în copilărie. Miastenia gravis nu se moștenește însă, ocazional, boala poate să apară la mai mulți membri ai aceleiași familii”, spune dr. Ioan-Florin Cătană
Când să vă prezentați de urgență la medic?
– căderea pleoapei
– vedere dublă sau încețoșată
– dificultăți în pronunțarea cuvintelor
– tulburări de masticație sau înghițire
– slăbiciune în mâini și picioare
– oboseală cronică
– dificultăți la respirație.
Simptomele afecțiunii pot include:
Slăbiciunea musculară cauzată de miastenia gravis se agravează pe măsură ce mușchiul afectat este folosit. Deoarece simptomele se ameliorează, de obicei prin repaus, slăbiciunea musculară poate apărea și dispărea. Cu toate acestea, simptomele tind să progreseze în timp, ajungând să se agraveze la câțiva ani de la debutul bolii. Deși miastenia gravis poate afecta oricare dintre mușchii corpului anumite grupe musculare sunt mai frecvent afectate, astfel:
Musculatura oculară – la peste jumătate dintre persoanele care dezvoltă boala, primele semne și simptome implică tulburări oculare, cum ar fi: paralizia uneia sau a ambelor pleoape (ptoză), vedere dublă (diplopie), care poate fi orizontală sau verticală și care se îmbunătățește sau se remite atunci când un ochi este închis.
Mușchii feței și ai gâtului – conform unor studii, la aproximativ 15% dintre persoanele cu miastenie gravis, primele simptome implică mușchii feței și ai gâtului: afectarea vorbirii (vocea poate suna moale sau nazal, în funcție de mușchii care au fost afectați), dificultăți la înghițire, afectarea masticației și a deglutiției (înghițitului), modificări ale expresiei faciale.
Mușchii gâtului și ai membrelor – Miastenia gravis poate provoca, de asemenea, slăbiciune în zona gâtului, la nivelul brațelor și picioarelor.
Stabilirea diagnosticului de Miastenie gravis
„Un mod obișnuit de a diagnostica MG este de a testa modul în care pacientul răspunde la anumite medicamente. Slăbiciunea musculară se ameliorează adesea în mod dramatic pentru o scurtă perioadă de timp atunci când se administrează un medicament anticolinesterazic. Dacă există răspuns la această grupă de medicamente, se confirmă miastenia gravis”, mai spune dr. Cătană Ioan-Florin – Medic primar neurolog – Spitalul Clinic Militar de Urgență ,”Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu