Mesajul Ralucăi Turcan către sibieni, după alegeri: „Ați votat cu inima și cu mintea”

După finalizarea numărătorii voturilor din cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, deputatul sibian Raluca Turcan, președinele PNL Sibiu, le-a transmis un mesaj sibienilor, județ unde candidatul Nicușor Dan a câștigat detașat alegerile în fața contracandidatului George Simion.

foto: PNL Sibiu

“Dragi sibieni,

Ați votat cu inima și cu mintea.
Cu gândul la viitorul copiilor si al nepoților noștri, ați ales Europa, competența și un viitor în care seriozitatea învinge spectacolul ieftin.

Prin sprijinul pentru Nicușor Dan ați arătat încă o dată că Sibiul rămâne un reper de civism și spirit european.

Românii au demonstrat lumii nu doar că prețuiesc valorile care au garantat țării locul in Europa, ci și că sunt dispuși să le apere!

Am simțit timp de două săptămâni energia extraordinara a celor care gândesc la fel, care nu au fost nici ascunși și nici tăcuți, cărora nu le-a fost rușine cu opțiunea lor. Între ei, foarte mulți sibieni, așa cum a fost mereu la greu.

Respect decizia celor care au avut o altă opțiune. România este a tuturor!

Sibiul a dat un mesaj tranșant: suntem parte a Europei si nu vrem să pierdem acest lucru!

Cu o prezență la vot de 57,32% și un sprijin de 58,55% pentru Nicușor Dan, județul Sibiu și-a reafirmat clar vocea și direcția: europeni, implicați, demni.

Sper că nu ne vom întoarce vreodată la tensiunea acestor zile si că aceia care au pus sub semnul întrebării locul nostru în Europa vor învăța ceva din lecția oferită duminică de români. “

Vă mulțumesc!”, a transmis Turcan.