Cu aproape un sfert de secol în urmă, pe 3 octombrie 1990, asistam cu toții la reunificarea politică, legislativă, teritorială și administrativă a Germaniei, definitivată atunci, după ce, la 9 noiembrie 1989, cădea zidul Berlinului.
Este un moment important al istoriei care a marcat o nouă etapă în relațiile europene și mondiale cu efecte pozitive la toate nivelele. Iar la Sibiu, momentul a generat înființarea Consulatului German, împreună cu care Consiliul Județean Sibiu a dezvoltat relații de parteneriat și prietenie solide, în domeniile economic, cultural și educațional. Totul pe fondul unui model de conviețuire în această zonă.
Am convingerea că și pe viitor vom putea dezvolta aceste relații cu beneficii de ambele părți și transmit pe această cale urările mele de bine şi multă sănătate poporului german cu ocazia Zilei Unificării Germaniei!
Ioan Cindrea