Cu prilejul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, preotul Gheorghe Ghincea îi îndeamnă pe sibieni să se alăture rugăciunii, să aducă în fața lui Dumnezeu numele celor bolnavi și să participe la Taina Sfântului Maslu și la procesiunea din jurul bisericii.

Sursă foto: SCJUS
„Anul bisericesc începe cu Nașterea Maicii Domnului și se încheie cu Adormirea Maicii Domnului. Între aceste două mari sărbători se așează viața noastră, cu bucuriile, încercările, lacrimile și nădejdile noastre.
Poate nu este întâmplător că Biserica își începe și își încheie călătoria sub ocrotirea Maicii Domnului. Ea ne însoțește pe drumul către Hristos, asemenea unei mame care nu-și lasă niciodată copiii singuri.
În aceste zile de hram, la Biserica Spitalului Județean Sibiu, vrem să ne adunăm cu toții în rugăciune. Să venim așa cum suntem: cu bucurii, cu neliniști, cu dureri, cu mulțumiri și cu toate numele celor pe care îi purtăm în inimă.
Vom săvârși Taina Sfântului Maslu, taina prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi și pentru cei aflați în suferință. Prin rugăciune și prin ungerea cu untdelemnul sfințit, cerem de la Dumnezeu vindecare sufletească și trupească, întărire, pace și putere pentru cei încercați.
Pentru unii, Maslul poate fi rugăciunea pentru o vindecare.
Pentru alții, poate fi puterea de a duce mai departe o cruce grea.
Pentru cineva poate fi mângâierea într-o noapte de teamă.
Iar pentru altcineva, poate fi nădejdea că Dumnezeu nu l-a uitat.
VENIȚI SI ADUCEȚI PE CEI BOLNAVI ÎN RUGĂCIUNEA BISERICII!
Aduceți numele lor, chipul lor, suferința lor. Iar dacă nu pot veni, veniți dumneavoastră pentru ei.
Și vom înconjura biserica după Sfânta Liturghie.
Dar să privim acest gest nu doar ca pe o procesiune în jurul unei zidiri. Vom înconjura biserica, dar, prin pașii noștri, prin lumânările aprinse și prin rugăciunile noastre, este ca și cum am îmbrățișa-o pe Maica Domnului.
Fiecare pas să fie pentru cineva drag.
Fiecare rugăciune să fie pentru un bolnav.
Fiecare lumânare să fie o mărturisire că încă mai avem nădejde.
O vom îmbrățișa pe Maica Domnului cu toate durerile noastre, iar noi nădăjduim că ea ne va cuprinde pe toți sub sfântul ei Acoperământ.
Poate vom veni cu ochii în lacrimi…
Dar să plecăm cu nădejde.
Poate vom veni apăsați de griji…
Dar să plecăm cu pace.
Poate vom veni pentru cineva care suferă…
Dar să nu uităm că, înaintea lui Dumnezeu, nici o rugăciune spusă cu credință nu este zadarnică.
Vă așteptăm cu drag la Zilele Hramului Bisericii Spitalului Județean Sibiu, 7–10 septembrie.
Să ne rugăm împreună pentru cei bolnavi, pentru cei care îi îngrijesc, pentru medici și pentru întreg personalul medical, pentru familiile încercate și pentru cei adormiți întru nădejdea Învierii.
Să începem noul an bisericesc cu Maica Domnului în inimă și să-i cerem să ne fie aproape în fiecare zi a vieții noastre”, se arată în mesajul transmis de preot.











