Mesajul Inspectorului Şcolar General al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, cu ocazia deschiderii anului școlar 2023-2024

Dragi elevi, stimaţi colegi profesori, distinşi părinţi,

Astăzi, la început de septembrie, redeschidem porțile școlilor, și noi – dascăli, elevi și părinţi – ne întoarcem animați de optimism și cu certitudinea că 2023-2024 va adăuga plusvaloare prin continuarea proiectelor care asigură pe mai departe, în spațiul local sau național, o educaţie modernă și succesul absolvenţilor noștri!

Anul de învățământ 2023-2024 este deosebit și datorită faptului că ne aduce o nouă Lege a învățământului preuniversitar, ce reconfigurează viața școlii, și care – pusă în aplicare – certifică noi politici educaţionale, centrate pe elevi, pe calitatea rezultatelor învățării, pe regândirea guvernanței în domeniul Educație, pe reforma timpului didactic, pe dezvoltarea de valori şi de atitudini etice, de competenţe digitale și de comunicare, pe dezvoltarea infrastructurii școlare, pe dialogul sociocultural global, și nu numai, această lege reprezentând un cadru ce poate asigura calitatea educației numai cu implicarea reală şi responsabilă a tuturor angajaților din învățământ.

Stimaţi colegi profesori, vă doresc ca prin performanţă şi prin realizări profesionale, să reușiți să puneți în practică noul model educațional, configurat în anul școlar 2023-2024.

Dragi elevi, vă doresc – mai mult ca oricând – ca noul an şcolar să vă ofere motivația învățării pentru a vă pune în valoare calitățile și pentru a vă concretiza aspirațiile. Fie ca toate așteptările voastre să primească răspuns în sala de clasă și ca profesorii să vă fie mentori, pentru a dobândi succesul în viață și în viitoarea carieră.

Părinților elevilor noștri le mulțumim că ne vor fi alături și că împreună vom putea asigura un parteneriat educațional viabil, precum și starea de bine a copiilor și tinerilor din învățământul sibian.

De asemenea, autorităților locale le mulțumim pentru implicarea responsabilă în pregătirea spațiilor școlare pentru elevii noștri!

 

Tuturor vă urez un an şcolar plin de realizări!

Cu aleasă prețuire,

Prof. Emilian-Marius NOVAC

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*